Primarul Capitalei, Gabriela Firea, si-a retras plangerea penala pentru santaj si amenintare depusa la Parchet impotriva lui Traian Basescu.
"Este adevarat. Nu a fost decizie simpla, m-am sfatuit cu familia mea, cu domnul avocat Bolcas ...sa stiti ca si cu multi bucuresteni. Eu fac teren, merg in cartiere si i-am intrebat ce parere au despre acest dosar , despre aceasta actiune. Cei mai multi bucuresteni, dar si oameni din alte judete, romani care mi-au transmis emailuri, mesaje pe facebook, imi spun ca si-ar fi dorit cu totii, ca si mine, un verdict ceva mai aproape de momentul de care s-a produs acea situatie in care eu am considerat-o santaj si amenintare. Au trecut doi ani de zile (...) s-au intamplat foarte multe lucruri si in viata mea, atat personala, cat si profesionala. (...) Dupa doi ani de zile, practic, fiecare roman si-a facut o impresie proprie in legatura cu acea situatie.(...) In urma acestei analize am decis ca nu putem sa o luam de la capat ", a declarat Gabriela Firea la Antena 3.
Disputa Basescu - Firea a inceput dupa ce fostul presedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus ca si acum poate spune ca aceasta este "o buna jurnalista, dar este catastrofala ca jurist". "Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa ce se intampla pe mosia sotului ei, unde e primar. Ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa, daca nu e atenta. inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele", a spus Basescu.
Fostul sef al statului a mai spus ca senatorul PSD Gabriela Firea este "o santajista de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajista care pretinde sa fie respectatata ca senator al Romaniei, dupa ce a facut bine scoala turnatorului Felix", a precizat Basescu.