Social

Unele doctorii agravează ulcerul

O durere abdominală ca o crampă sau ca o arsură, apărută în partea superioară a abdomenului, la cateva ore după masă. Senzaţie de foame dureroasă, greţuri, vărsături, oboseală. Astfel de episoade au mai fost prezente în trecut, în special primăvara sau toamna. Ce poate fi? Aşa arată un episod tipic de ulcer gastroduodenal. Cauzele de apariţie ale ulcerului sunt multiple: stresul zilnic, fizic sau psihic, abuzul de antiinflamatorii , nicotina. În peste 90% din cazurile de ulcer s-a demonstrat existenţa unei infecţii localizate la nivelul mucoasei digestive, provocate de o bacterie. Nedepistarea la timp a ulcerului şi lipsa unui tratament pot duce la apariţia unor complicaţii grave: hemoragia digestivă şi perforaţia peretelui stomacului sau a intestinului. Dacă sunteţi diagnosticat cu ulcer gastric este recomandat să respectaţi următoarele măsuri: evitaţi abuzul medicamentelor iritante (aspirină, indometacin, ibuprofen); respectaţi orarul alimentar şi mancaţi puţin şi des; renunţaţi la fumat, alcool, cafea, ceai verde, condimente, prăjeli, grăsimi animale, carne afumată, băuturi acidulate. Pastele făinoase, painea şi biscuiţii simpli sunt bine tolerate. Este bine să le aveţi la îndemană pentru a preveni eventualele episoade dureroase dintre mese. Atenţie la fructe! Grepfrutul, portocalele, lămaile, ananasul, merele şi nectarinele cresc secreţia acidă şi declanşează durerea. Nu vă culcaţi niciodată după masă! Ultima masă trebuie să fie cu cel puţin trei ore înainte de ora de culcare . Oboseala, un semnal de alarmă Durerile abdominale repetate, vărsăturile cu sange, scaunele de culoare neagră, stările de oboseală, ameţelile, greaţa şi lipsa poftei de mancare sunt simptome care trebuie să conducă imediat pacientul spre un consult medical , în urma căruia va fi prescris un tratament medicamentos, dar şi un regim alimentar . Suprimarea factorilor favorizanţi, dar şi eradicarea infecţiei digestive sunt esenţiale în tratarea ulcerului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Vehiculele electrice vor reduce poluarea cu peste 20%

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea