Social

Cum putem ajuta copiii sa se adapteze in colectivitati

Fobia sociala sau anxietatea sociala se manifesta prin teama puternica si persistenta de situatii sociale sau care presupun realizarea unor performante in cadrul carora persoana se poate simti stanjenita. Persoanele cu anxietate sociala se tem sa vorbeasca in public din cauza preocuparii ca altii vor remarca tremorul vocii sau mainilor si pot manifesta o anxietate extrema cand comunica cu cei din jur din cauza fricii ca pot parea incoerenti. Diagnosticul de fobie sociala se va pune doar atunci cand expunerea subiectului la o anumita situatie provoaca aparitia imediata a unei anxietati puternice care perturba in mod semnificativ desfasurarea activitatilor cotidiene, sfera ocupationala si viata sociala , creand un puternic disconfort psihic persoanei in cauza. Simptomele pe care le prezinta astfel de persoane pot fi: palpitatii, tremuraturi, transpiratie, balbaiala , plans, disconfort gastrointestinal, diaree, tensiune musculara, congestie faciala, confuzie. Caracteristica esentiala a anxietatii sociale consta in teama subiectului de a fi evaluat negativ de ceilalti care ii vor critica performantele. Aceste „trairi anxioase” pot fi evitate daca le cunoastem noi ca si adulti, pentru ca un parinte anxios va avea un comportament asemanator in viata de zi cu zi, iar copilul va prelua aceste stari care ii pot afecta viata. Adaptarea in cadrul gradinitei, integrarea in cadrul colectivitatii este deosebit de importanta pentru copil, deoarece ii deschide noi cai de comunicare, socializare, il va pregati pentru scoala si, in acelasi timp, va fi supus unui regim de viata ordonat. Uneori refuzul pe care il manifesta copiii in primele zile de gradinita este normal, mai ales, in cazul aceluia care a stat acasa cu mama si nu a parasit „sanul familiei”, dar poate deveni o problema daca este prezent pe termen lung (una-doua luni) de la inceperea gradinitei. De cele mai multe ori copilul plange si se agata cu disperare de hainele parintilor. Cu cat veti prelungi aceasta stare cu atat mai greu il veti obisnui sa ramana la gradinita (copiilor ramasi in clasa li se distrage atentia cu diverse jocuri si jucarii si vor uita de parinti). Alta forma de manifestare a refuzului pe lunga durata poate fi declansata de faptul ca acasa exista un frate sau sora mai mici cu care mama ramane, devenind astfel gelos, creandu-se sentimentul ca este abandonat. Refuzul copilului se poate manifesta si prin suferinte fizice O alta situatie de refuz este nelinistea copilului manifestata printr-o atitudine agresiva care il face sa fie inlaturat de ceilalti copii si exclus din cercul lor. Alt caz poate fi atunci cand unii parinti se cearta, iar lui ii este teama de ce s-ar putea intampla in absenta lui. Pentru un copil nelinistit, a fi dus la gradinita, inseamna a fi exclus si lipsit de dragoste din partea mamei. In cazul in care copilul isi manifesta refuzul prin suferinte fizice repetate (durere de burta, greata - voma, constipatie, diaree) atunci poate fi vorba de o fobie care apare mult mai des la scolari, dar care, din pacate, poate depinde si de factori din interiorul scolii, gradinitei. Ar putea fi neintelegeri din partea educatoarei, dificultati de comunicare cu ceilalti copii s.a. Toate aceste manifestari trebuie verificate si discutate cu un specialist - psiholog, deoarece aceste „neacomodari” pot avea efecte negative asupra dezvoltarii copilului. Daca nu se simte inteles si daca nu i se ofera un mediu afectiv securizat, atunci comunicarea are de suferit si copilul nu va avea destula incredere in fortele propri, iar viitoarea imagine de sine va fi una negativa, lantul va continua cu gandire negativa, anxietate, atac de panica si fobie sociala, Mariana Demeter, psiholog clinician. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.