IT & C

Monarhiile din Golf isi ridica zgarie-nori de peste un kilometru inaltime

O societate din Dubai, parte a conglomeratului Dubai World, si-a propus sa construiasca cel mai inalt turn din lume - de 1.200 de metri.

 

Societatea Nakheel urmareste astfel sa surclaseze cladirea inca in constructie din emiratul Dubai, preconizata sa ajunga la o inaltime de circa 900 de metri, releva website-ul ArabianBusiness.com, preluat de AFP.

Batalia pentru cea mai inalta cladire din lume, lansata de monarhiile petroliere din Golf care inregistreaza venituri uriase din petrol, se anunta insa extrem de stransa. Si Arabia Saudita vrea primul loc pe podium, cu un turn de 1.600 de metri.

Firma care ar urma sa ridice turnul de 1.200 de metri din Dubai, Al-Burj (in trad. - Turnul) nu a confirmat deocamdata informatia. Reprezentantii Nakheel au recunoscut insa ca lucreaza cu arhitecti australieni de la firma Woods Bagot pentru „finalizarea conceperii unui nou proiect cu o structura exceptionala“. La randul lor, arhitectii australieni au precizat ca turnul se inscrie intrun proiect in valoare de 61 de miliarde de dolari, derulat de societatea limitless din cadrul conglomeratului Dubai World.

Proiecte pana la cer

In acest timp, Arabia Saudita, care detine circa un sfert din resursele de petrol existente la nivel mondial, intentoneaza sa construiasca la Djeddah, capitala economica a regatului, un turn de circa 1.600 de metri, releva revista „Middle East Economic Digest“.

Daca va fi dus la bun sfarsit, acest proiect, intitulat „Mile-High Tower“ (in trad. - Turnul de o mila), le va surclasa fara drept de apel pe toate cele din zona Golfului, o regiune care a devenit simbolul exagerarilor de orice natură.

Desi si in jurul planurilor pentru aceasta constructie planeaza misterul, „Middle East Economic Digest“ relatează ca de arhitectura turnului se va ocupa, cel mai probabil, firma saudita Omrania, iar lucrarile de constructie vor fi dirijate de gigantul american Bechtel . Costurile sunt estimate la circa 10 miliarde de dolari.

In competitie a intrat si Kuweitul, care a dezvaluit, recent, ca vrea sa construiasca un turn de 1.001 metri. Inaltimea face referire la „O mie si una de nopti“, celebra colectie de povestiri a literaturii arabe.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea