Social

Sfatul medicului: ce trebuie sa faci ca sa nu mori tinar

Decesul lui Ralu Filip si al Ralucai Stroescu aduc in atentie o problema mai veche: stam rau cu inima. Un deces din cinci este provocat, in Romania, de bolile cardiovasculare, chiar si la virste la care victimele nu par predispuse la infarct sau la accident vascular cerebral. Principalele masuri de preventie a bolilor cardiovasculare trebuie sa inceapa inca din tinerete si presupun schimbarea stilului de viata si a alimentatiei, avertizeaza medicii. Principalii factori de risc care pot duce la producerea unui infarct sint hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, obezitatea si sedentarismul, asociate cu stres si fumat. „Hipercolesterolemia nu este atit de frecventa ca hipertensiunea, insa este mult mai drastica“, spune Marius Vintila, seful Clinicii de cardiologie din cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon“ din Bucuresti. Hipercolesterolemia nu da suferinta directa si imediata, ci afecteaza vasele sangvine pe tacute, dar cu efecte dezastruoase dupa trecerea anilor, potrivit lui Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor din Romania. Masurile de preventie a bolilor cardiovasculare trebuie sa inceapa de la o virsta tinara, in jur de 20 de ani. Factorii de risc cel mai usor de combatut sint obezitatea si sedentarismul. „Orice om trebuie sa stie ca este foarte important sa fie activ. Nu trebuie neaparat sa alerge, insa ar trebui sa se plimbe cam o ora pe zi“, explica doctorul Vintila. In ceea ce priveste hipertensiunea, consumul de sare in exces si factorii genetici reprezinta principalele cauze de imbolnavire. „Un roman consuma in medie 12 g de sare pe zi, in conditiile in care necesarul zilnic de sare al organismului este de 1,5 g. Recomandat ar fi sa se consume cam 6 g de sare pe zi (o lingurita - n.r.)“, declara Marius Vintila. Un factor de risc major este fumatul. „Este primul lucru care trebuie eliminat, nu redus. Nu exista «fumez mai putin si scad si riscurile de a face un infarct sau cancer pulmonar»“, explica seful clinicii de cardiologie. Medicii recomanda celor care au ajuns la virste de aproximativ 45-50 de ani si care sint fumatori, obezi sau sufera de hipertensiune arteriala sa efectuze cel putin anual controale medicale si sa urmeze sfatul medicului. „Renuntarea la fumat este primul pas. Exista tratamente eficace pentru hipertensiune sau diabet, care corecteaza abaterile de la valorile normale ale tensiunii sau ale glicemiei“, sustine Marius Vintila. De asemenea, grasimea in exces de la nivelul abdominal este un factor de risc mai ridicat chiar decit un indice mare al masei corporale. Medici neglijenti Peste 40% dintre medici considera satisfacatoare reducerea tensiunii arteriale pina la o valoare acceptabila, si nu strict pina la valoarea-tinta (140/90 mmHg), potrivit unui studiu efectuat la nivel mondial de catre compania de investigare a pietei Ipsos Ltd. „Medicii gresesc in acest caz. Daca pacientul ajunge doar la o valoare a tensiunii pe care medicul sau o considera acceptabila, riscurile unui accident vascular cerebral sint inca mari. Mai mult, medicul trebuie sa-i specifice pacientului ca tratamentul pentru hipertensiune trebuie administrat toata viata“, spune Eduard Apetrei, medic cardiolog. Conform unui studiu realizat in anul 2005 de Societatea Romana de Cardiologie , patru romani din zece au hipertensiune arteriala , iar peste jumatate dintre acestia stiu acest lucru si nu urmeaza nici un tratament.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea