Social

Un cort cat un oraş, în Kazahstan

În capitala statului Kazahstan se va construi un uriaş cort transparent , înalt de 150 de metri, care va acoperi o suprafaţă cat zece stadioane de fotbal. Sub protecţia materialului ce permite trecerea razelor soarelui, dar împiedică pierderea căldurii, kazacii se vor putea bucura de plăcerile verii, chiar şi atunci cand în afara cortului vor fi numai -30 grade Celsius! Un oraş de vacanţă Situat în centrul stepei din Asia Centrală, oraşul Astana înregistrează frecvent geruri de -40 de grade iarna, iar vara călduri de peste 40 de grade Celsius. Preşedintele Nursultan Nazarbayev, mulţumit de " Piramida Păcii", un uluitor complex din granit şi sticlă care a fost inaugurat la Astana în septembrie, anul acesta, i-a încredinţat tot arhitectului britanic Norman Foster şi proiectul "Khan Shatyry" (cortul gigantic). Sub uriaşa "panză de oţel" vor fi amenajate parcuri, terenuri de tenis, piscine , restaurante în aer liber şi magazine, unde localnicii vor putea veni să se distreze iarna, ca şi cand ar fi în vacanţă la tropice. Banii s-au plătit "în avans" Cortul, din panză de oţel, va fi construit de firma Sembol, din Turcia. Inginerii au promis că întregul ansamblu va fi gata în numai 12 luni, iar statul Kazahstan, bogat în petrol, a avansat deja banii necesari. Astana a devenit capitala statului Kazahstan în 1997, la iniţiativa preşedintelui Nazarbayev. Atunci, acesta le-a promis kazacilor o "capitală ca-n poveşti, în mijlocul deşertului". Construcţiile din marmură şi oţel, care rivalizează doar cu cele din Dubai, arată că petro-dolarii pot finanţa extravaganţe arhitectonice demne de Cartea Recordurilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea