Social

Soc şi groază în două clinici de psihiatrie din Rusia

După ce, sambătă, moartea celor 45 de paciente ale unei clinici de recuperare psihiatrică, din Moscova, a îngrozit lumea, ieri, undeva în Siberia, un alt incendiu, tot la un spital de nebuni, a făcut nouă victime. Între cele două evenimente - aparent - nu există nicio legătură. Cele 45 de femei decedate în urma incendiului din clinica moscovită, unde se aflau internate persoane dependente de droguri sau bolnave de SIDA, au murit asfixiate, înainte de sosirea pompierilor, din cauza fumului degajat la arderea unor panouri de plastic, ce ornau pereţii. Se pare că personalul spitalului a fost surprins de rapiditatea extinderii focului, iar pacientele nu s-au putut salva singure, din cauza uşilor închise şi a geamurilor blocate cu . La începutul primăverii, o echipă de inspectori recomandase măsuri urgente pentru prevenirea incendiilor , dar între timp nu s-a luat niciuna. Trei tentative, două incendii Iniţial s-a considerat că incendiul din Moscova a fost un regretabil accident. Dar, la mai puţin de 24 de ore distanţă, alte două tentative impun presupunerea unui complot. Sambătă, la o clinică psihiatrică pentru copii, din oraşul siberian din taiga, Kemerovo, în care se aflau 235 de persoane, dintre care numai 15 membri ai personalului medical, a izbucnit un alt incendiu, soldat cu nouă victime. Alte 15 persoane au fost rănite. O a treia tentativă a avut loc în nordul Moscovei, la un sanatoriu din Tver, dar aici incendiul a fost stins imediat şi nu au fost victime. Anchetatorii ruşi au confirmat faptul ca incendiile ar fi putut fi "provocate cu intenţie", dar nu au făcut încă arestări. Posibilă ipoteză: o mană criminală La Moscova s-a stabilit că incendiul a pornit din bucătăria clinicii, de la nişte panouri de plastic, montate pe pereţi. Imaginile difuzate de televiziunea NTV au şocat telespectatorii prezentand celulele complet carbonizate ale bolnavelor. Nu e limpede ce anume a provocat aprinderea panourilor, dar varianta unei maini criminale nu poate fi exclusă. La Spitalul de copii din taiga, focul a pornit din podul imobilului. Peste 1.200 de metri pătraţi din acoperiş au fost distruşi de incendiu şi aproape tot mobilierul aflat la etajul doi. şi aici incendiul putea fi provocat. În plus, report erii BBC îşi amintesc şi de un al treilea incendiu "provocat de persoane necunoscute", petrecut în decembrie anul trecut, cand alte şapte persoane internate într-o clinică de psihiatrie din nordul Moscovei au murit. Nebunii, principalele ţinte Cei care s-ar putea afla în spatele acestor incendieri ar putea fi persoane care doresc "curăţirea societăţii", spune un detectiv de la Scotland Yard , iar ancheta lansată de autorităţile ruse ţine cont şi de această ipoteză.
  •   2006-12-11
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: 5 sfaturi financiare pentru o vacanta fara griji

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Care sunt joburile de viitor?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare