Social

"De mina" cu Radu Afrim

„Faza nordica“ a regizorului se prelungeste cu montarea piesei „De mina“, a scriitoarei suedeze Sofia Freden. Premiera va fi pe 29 martie, la Sfintu Gheorghe. Dupa ce a pus in scena la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti piesa „And Björk, of Course“, a islandezului Thorvaldur Thorsteinsson, Afrim lucreaza intens la Teatrul „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe la montarea piesei „De mina“, pe un text al scriitoarei suedeze Sofia Freden, tradus in romana de Carmen Vioreanu. „E un text ideal pentru trupa din Sfintu Gheorghe cu care lucrez acum si cu care am mai facut pe vremuri clasicele remixuri la «Trei surori» si la «Casa Bernardei Alba». Si totusi zona estetica e pentru mine vag retro pentru ca imi aminteste mai curind de «David’s Boutique». Are un umor negru si postabsurd cu un punct de plecare intr-o situatie reala factuala: tineri care cauta locuinta. Si, intr-adevar, pare lucrul cel mai greu de obtinut intr-o viata. Pentru asta se fac crime simpatice, automutilari, se agata tatici via fii de tatici, se impusca pasarile padurii si se duc la impaiat la Nürnberg“, a declarat regizorul pentru Cotidianul. Piesa ataca problematica oamenilor tinuti in mod constant in anticamera societatii. Textul Sofiei Freden nu vorbeste numai despre oameni saraci aflati in situatii-limita, ci si despre comunitatea care nu vrea sa aiba nimic de-a face cu acestia, o comunitate de-a dreptul fascista ce, dupa ce da nastere tuturor acestor nefericiti, ii abandoneaza fara mila. „Astia nu vor decit sa-i scoata pe cei ca noi din oras“, spune un personaj, adaugind ca: „S-au adunat sa ne scoata pe noi afara si, dupa ce ne scot, asta e un oras mort. N-o sa mai vezi un turc, un african, un handicapat , un carucior de copil, nici un idiot ca noi. Dupa ce obtin ceea ce vor, orasul asta o sa fie asa de alb si de sclipitor ca o sa trebuiasca sa stai pe balconul tau de la etajul sapte in suburbie si sa te uiti la el printr-o bucata de sticla acoperita de funingine, ca atunci cind te uiti la o eclipsa de Soare.“ Unul dintre personajele principale este interpretat de Sebastian Marina. „Piesa, desi plasata in Suedia, vorbeste parca tot timpul despre Romania“, a spus actorul. „Eu m-am indragostit de protagonist de la prima lectura. N-am citit niciodata un rol atit de bine scris. Petronel, personajul meu, e un tip sensibil, tandru, bun, dar foarte, foarte nefericit. Tinerii din aceasta piesa nu-si doresc decit sa aiba un loc al lor. Se pare insa ca cer prea mult“, crede Marina. In ciuda faptului ca piesa trateaza o tema atit de trista, modul de abordare nu este nici o clipa melodramatic, ci, dimpotriva, cinic, ba chiar umoristic pe alocuri. „De mina“ a fost de altfel etichetata de presa occidentala drept „o comedie neagra de-a dreptul ilara“ si tot in aceasta maniera abordeaza si Radu Afrim textul: „Piesa are o actiune dementa, iar noi vom avea un stil de joc, sper, pe masura. Am incercat sa renuntam de data asta cam la toate motivatiile standard de care se agata un actor atunci cind intra intr-o situatie scenica, sa vedem ce poate da. Si cit de funny poate sa fie ilogicul perpetuu! Mai ales pentru spectatori. Fac acest show imediat dupa unul cerebral (asa imi place mie sa numesc «And Björk, of Course») si aveam nevoie de o pauza cu delir. Imi era dor sa rid altfel“, a explicat Afrim. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea