Social

Cele mai scumpe restaurante din lume

Dacă foamea din stomac este pe măsura portofelului, ai putea încerca să iei masa la unul dintre cele mai scumpe restaurante din lume. După luni de aşteptare, cel din urmă va arăta mai subţire şi în niciun caz nu vei pleca de acolo ghiftuit. Dar poţi să te consolezi cu ideea că ai gustat unele dintre cele mai fine preparate culinare. Dacă un chef poate fi catalogat cu maximum trei stele Michelin, cei care gătesc într-unul din cele mai scumpe restaurante din lume le au pe toate. Dar toate eforturile lor sunt făcute pentru un preţ. Asta pentru că o cină poate ajunge să coste şi peste 300 de euro de persoană. Unde sunt taxaţi clienţii cu o sumă atat de exorbitantă? La restaurantul Aragawa din Japonia. Este foarte probabil că pană reuşeşti să obţii o rezervare să-ţi treacă foamea, dar cei care au vizitat deja localul sunt de părere că aşteptarea merită. Aici poţi servi cea mai fragedă şi suculentă carne de vită din lume, Wagyu sau Kobe, cum mai este cunoscută. Numai jumătate de kilogram ajunge să coste între 500 şi 1.000 de euro. Dar cine era dispus să dea oricat pentru a-şi delecta papilele gustative a ratat însă festinul organizat de hotelul Lebua, din Bangkok, Thailanda, la jumătatea lunii februarie. Aici cina a costat nu mai puţin de 19.000 de euro de persoană. Şase bucătari catalogaţi cu trei stele Michelin, patru originari din Franţa, unul din Italia şi altul din Germania, şi-au arătat măiestria în prepararea a 10 feluri de mancare, fiecare însoţit de cele mai rare vinuri din lume. De la caviar Beluga, trufe Perigord, carne de vită Kobe şi şerbet Dom Perignon nimic nu a lipsit de pe mesele invitaţilor. Numai vinul i-a costat pe organizatori peste 150.000 de euro, iar şampania Cristal din 1990, 380 de euro fiecare. Dar şi invitaţii au fost pe măsură. Pasionaţii de vin organizează cele mai costisitoare cine Au fost prezenţi directori executivi şi preşedinţi ai celor mai mari companii din lume, un proprietar de casino din Macao, un proprietar de hotel taiwanez, dar şi alţi oameni de afaceri care au venit cu avioane private tocmai din Europa, SUA, dar şi Orientul Mijlociu. Organizatorii nu au dorit să dezvăluie identităţile invitaţilor, iar pentru a le asigura discreţie absolută, aceştia au fost escortaţi de la un restaurant de la etajul 65 al hotelului într-un lift privat. Dacă este sau nu cea mai scumpă cină din lume, este greu de spus. Asta pentru că pasionaţii de vin organizează deseori festinuri la fel de exorbitante, în New York, Londra şi Japonia. Diferit de această dată este însă ţara în care a fost organizat evenimentul, Thailanda. Aici, un profesor trebuie să muncească cinci ani pentru a strange 19.000 de euro, iar alţii ar trebui să se chinuiască şi mai mult. Dar organizatorii au afirmat că cea mai mare parte a profitului va fi donată unor organizaţii de caritate, "Medicins Sans Frontieres" şi "Chaipattana Foundation". Cine vrea totuşi să guste preparate culinare aproape la fel de gustoase şi să nu scoată din buzunar o sumă atat de mare, lista de mai jos poate fi un ghid pentru cei care călătoresc şi vor să mănance la unele dintre cele mai scumpe şi rafinate restaurante din lume. Alain Ducasse Paris, Franţa Preţ: de la 260 de dolari /persoană Este cel mai nou dintre cele trei restaurante Alain Ducasse şi este localizat în incinta unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris. Localul este micuţ, cu o capacitate de numai 55 de locuri. Cu toate acestea, personalul restaurantului ajunge la 55 de angajaţi, iar clienţii nu au de ce să se plangă că nu li se acordă suficientă atenţie. Aici specialitatea casei este "volaille de bresse", care constă în carne de pui fără oase. Proprietarul, după numele căruia a fost botezat şi localul, este unul dintre cei mai renumiţi chefs din lume. Alain Ducasse este singurul bucătar care apare în Ghidul Michelin , catalogat cu trei stele, cea mai înaltă distincţie, în trei ţări diferite. Din ianuarie 2007, el a acceptat funcţia de bucătar al restaurantului Jules Verne, localizat în Turnul Eiffel, din Paris. The Fat Duck Bray, Marea Britanie Preţ: de la 189 de dolari/persoană Situat în apropierea Londrei, restaurantul se află în incinta unei clădiri vechi de 450 de ani. Localul a fost deschis de bucătarul Heston Blumenthal, în 1995. Născut în 1966, la Londra, Blumenthal este un specialist în gastronomia moleculară. În restaurantul lui, din "Meniul À la Carte", poţi alege între crabi în pesmet şi scoici tartar cu sos de ciocolată albă şi caviar, ceafă de miel cu piure de ceapă şi scoici sau alte specialităţi născute din imaginaţia bucătarului. Cafeaua, ceaiul şi fursecurile costă aici aproape 9 dolari. Cat despre numele restauranului, Heston Blumenthal spune că inspiraţia i-a venit într-o discuţie cu un vechi prieten, care era unul dintre cei mai renumiţi bucătari ai Angliei, Marco Pierre White. Numele li s-a părut unul potrivit, mai ales că la începuturi localul era un pub. În plus este situat langă un mic rau. El Bulli Montjoi, Spania Preţ: de la 191 de dolari/persoană Cine ajunge în Costa Brava, staţiune situată la circa două ore de capitala Spaniei, Barcelona, nu ar trebui să rateze cina la restaurantul El Bulli. Considerat unul dintre cele mai fine astfel de localuri din lume, aici chef este Ferran Adria Acosta, specializat în gastronomia moleculară. Acosta lucrează aici încă din 1982. Timp de doi ani la rand, 2005 şi 2006, El Bulli a fost ales de celebra revistă "Restaurant Magazine" cel mai bun restaurant din lume. Localul este deschis din aprilie pană în octombrie pentru că Adria Acosta este un perfecţionist, încat închide restaurantul timp de şase luni, pentru a putea pune la punct meniul pentru anul urmator. Meniul său cuprinde 25 de feluri de mancare. Cea mai faimoasă creaţie este spuma culinară de espresso, ciuperci sau sfeclă. Boeucc Milano, Italia Preţ: de la 50 de euro/persoană Camera în care se serveşte masa este decorată cu ceramică şi picturi, iar iluminarea slabă a încăperii creează o atmosferă romantică. Situat în apropiere de Muzeul Manzoni, chiar în centrul oraşului Milano, restaurantul Boeucc este unul dintre cele mai vechi din Italia (a fost fondat în 1696). Îndrăgostiţii se vor simţi aici ca în pelicula de desene animate "Doamna şi Vagabondul". Specialitatea casei este "Risotto alla Zafferano", orez înăbuşit în supă de vită cu şofran, ceapă şi parmezan şi file Voronoff. În plus, restaurantul se bucură de o impresionantă listă de vinuri. Un client fidel al localului a fost şi Giuseppe Verdi. Aragawa Tokyo, Japonia Preţ: de la 395 de dolari/persoană Pentru majoritatea ghidurilor gastronomice, Aragawa este cel mai scump restaurant din lume. Dar cine vrea să guste una dintre cele mai suculente varietăţi de preparate din carne, pentru un preţ pe măsură, ar putea ajunge la concluzia că a meritat. Situat în cartierul Shinbashi din Tokio, Aragawa este unul dintre cele mai apreciate restaurante din Japonia. Cu toate acestea nu are un site pe Internet şi nici vreun interior grandios. Dar aici ajung numai cei care au un buzunar suficient de adanc. Însă trebuie ştiut dinainte că pentru a-ţi face o rezervare trebuie să insişti pană vei găsi un loc liber. Dar, odată ce ai reuşit să obţii o masă aici, te vei putea delecta cu specialitatea casei, friptura de vită Wagyu sau, cum este ea cunoscută local, Kobe. Recunoscută pentru conţinutul său de grăsini nesaturate, carnea Kobe este extrem de indicată în dietele pentru scăderea colesterolului. Cu toate acestea, preţul a jumătate de kilogram din cea mai suculentă şi gustoasă carne din lume ajunge la sume între 500 şi 1.000 de dolari. Dar clienţii restaurantului Aragawa pot fi siguri că ceea ce servesc este un produs proaspăt. De ce? Pentru că bucătarii îşi procură carnea de la o fermă din apropiere. În ciuda preţului ridicat, nu vă aşteptaţi la o masă copioasă. Friptura este servită simplu, cu muştar şi piper. Gordon Ramsay Londra, Marea Britanie Preţ: de la 140 de euro/persoană Localul este proprietatea britanicului Gordon James Ramsay. Acesta este o adevărată celebritate în Anglia şi este unul dintre cei trei bucătari din Anglia care sunt catalogaţi cu trei stele Michelin. Ramsay a deschis primul restaurant în 1998 în Royal Hospital Road, din Londra. Deşi portofoliul s-a lărgit între timp, cel dintai a rămas preferatul clienţilor săi. Restaurantul are doar 13 mese şi primeşte rezervări cu exact două luni în avans. Liniile telefonice sunt deschise în fiecare zi la 9 dimineaţa. Meniul include porumbel cu foie gras sau miel Cornish. Ramsay deţine împreună cu socrul lui compania Gordon Ramsay Holdings. El este acţionar majoritar, cu 69% din pachetul de acţiuni, care sunt evaluate la aproape 82 milioane de euro. Zalacaín Madrid, Spania Preţ: de la 82 de euro/persoană Restaurantul excelează atat în privinţa decorului, cat şi în calitatea meniului. Deschis în 1973, accesul în local se face prin traversarea unei potecuţe iluminate ce porneşte din strada Paseo de la Castellana şi se găseşte în grădina unui complex de apartamente. Numele restaurantului este legat de cel al unui erou imaginar din romanul "Zalacaín El Aventurero" ("Aventurierul Zalacain") al scriitorului basc Pío Baroja. Interiorul reconstituie atmosfera dintr-un conac vechi. Unii pereţi sunt acoperiţi cu textile, iar alţii, decoraţi cu picturi în stilul Audubon. Ţinuta obligatorie pentru bărbaţi este sacoul şi cravata. Şi după ce savurezi ravioli umplute cu ciuperci, foie gras, escalop de viţel şi poate un desert din spumă de zmeură sau ciocolată, cu siguranţă preţul nu ţi se va mai părea atat de piperat. Restaurantul este închis însă înainte de Paşte şi toată luna august. Acquarello München, Germania Preţ: de la 95 de euro/persoană Localul italian în stil mediteranean are pereţii acoperiţi cu fresce pastelate, iar aici se poate servi orice fel de mancare de la preparate din carne de porumbel sau viţel pană la paste, somon cu praz şi caviar sau dorada cu sos de portocale. Printre personalităţile care au călcat pragul restaurantului din München se numără şi cantăreţul Sting. Despre Acquarello se spune că este cel mai bun restaurant italian din Germania. Amprenta maestrului Mario Gamba nu poate trece neobservată atunci cand vine vorba de meniu. Celebra sa "Cucina del Sole", în ciuda inovaţiei culinare este bazată pe tradiţia gastronomică italiană. Felurile de mancare au însă dimensiuni destul de reduse. Per Se New York, SUA Preţ: de la 210 euro/persoană În primăvara anului 2004, un renumit chef, Thomas Keller, îşi deschidea un restaurant la Columbus Circle, din New York, pe care îl va numi simplu "Per Se". Aici, gastronomul şi-a pus amprenta pe toate bucatele care pot fi servite aici. Localul are 15 mese, un salon, bar şi o cramă. În plus, pentru cei care vor să-şi organizeze petreceri private , trebuie să ştie că restaurantul are şi o cameră separată care poate găzdui pană la 60 de persoane. Localul oferă o minunată privelişte spre Central Park. "Per Se" este deschis în fiecare zi a săptămanii, însă nu este suficient pentru cei care vor să deguste specialităţile incluse într-un meniu ce cuprinde nouă feluri de mancare din bucătăria americană cu influenţe din cea franceză. Asta pentru că rezervările trebuie făcute cu două luni în avans. Sushi Kaji Toronto, Canada Preţ: de la 90 de euro/persoană Aici, specialistul bucătar este Mitsuhiro Kaji, un asiatic emigrat în Canada în 1980. El aduce peştele direct din Japonia la mai puţin de o zi după pescuire şi îl serveşte chiar în ziua sosirii. Chiar şi legumele, orezul şi celelalte garnituri sunt aduse de la Tokyo. În plus, Kaji refuză categoric să congeleze peştele. Meniul include supe de căpşuni şi pepene, ţipar la grătar sau calcan prăjit în sos picant de roşii. Aici nu se serveşte "mancare populară japoneză", aşa cum fac alte localuri, ca "Teriyaki" şi "California roll", ci "adevărata cultură culinară japoneză". Pentru a menţine calitatea mancării şi a serviciilor, restaurantul are libere numai 30 de locuri în fiecare seară. Aşa că rezervările sunt obligatorii.
  •   2007-02-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare