Curentul electric aplicat pe piele poate micşora timpul de vindecare a unei răni, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi Austria şi care a fost publicat în revista „New Scientist”. Profesorii Josef Penninger, de la Institutul de biotehnologie moleculară din Viena, Austria, şi Min Zhao, de la Universitatea din Aberdeen, Marea Britanie, au demonstrat rolul vital pe care îl au campurile şi curenţii electrici naturali asupra ţesuturilor, reducand timpul de vindecare a unei răni prin atragerea celulelor reparatoare în zonele afectate ale pielii. Celulele şi ţesuturile funcţionează ca bateriile chimice, cu ioni de potasiu încărcaţi pozitiv şi ioni de clorură încărcaţi negativ situaţi pe suprafaţa membranelor. Acest lucru creează tipare de campuri electrice pe toată suprafaţa corpului. Dacă ţesutul este afectat, funcţionarea „bateriei” se întrerupe, practic producandu-se un scurtcircuit. Penninger şi colegii săi şi-au dat seama că zonele afectate rezultate sunt de fapt cele care atrag şi ghidează celulele reparatoare. Cercetătorii au făcut experimente pe ţesuturi şi celule de şoarece şi şi-au dat seama că dacă acestea sunt expuse la campuri electrice variate, fenomenul poate accelera sau opri complet vindecarea. Cercetătorii au identificat şi genele care controlează procesul de vindecare a pielii. „La început am fost sceptici, dar apoi ne-am dat seama că avea efect şi atunci ne-am gandit să căutăm genele responsabile. Nu este vorba de homeopatie , ci de biofizică”, a indicat Penninger. Aceste gene au rolul de a bloca migraţia celulelor reparatoare spre zonele afectate şi, atunci cand sunt expuse la anumite campuri electrice, procesul de vindecare poate fi accelerat sau blocat. Efectul curentului electric în vindecarea rănilor a început să fie studiat de comunitatea oamenilor de ştiinţă încă de la jumătatea secolului XIX, cand germanul Emil du Bois-Reymond s-a tăiat la mană şi apoi a măsurat campul electric din jurul rănii. Recentul studiu nu doar confirmă experimentele de acum 150 de ani, ci arată şi mecanismul genetic care generează acest comportament celular.