Financiar

Autostrada Bechtel, gaura neagra a bugetului Romaniei

In numarul nostru de ieri v-am prezentat, la modul general, rezultatele unui control al Directiei Monitorizare si Control din cadrul Ministerului Transporturilor la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Controlul s-a axat, in special, pe contractul cu firma americana Bechtel International Inc, constructorul autostrazii Transilvania. Raportul elaborat de inspectorii dinĀ  minister a dezvaluit un sir lung de ilegalitati si greseli in urma carora, cu complicitatea sau din incompetenta partii romane, americanii au incasat sute de milioane de euro cu incalcarea legii sau nemeritat .

Unul dintre modurile in care americanii au profitat cel mai usor de pe urma acestui contract a fost prin exploatarea clauzelor care prevedeau penalitati de intarziere pentru partea romana. Inspectorii au constatat ca, in mai multe randuri, proiectantul Bechtel a modificat proiectul initial. Acest fapt a necesitat noi lucrari pentru utilitati, noi exproprieri etc pe care trebuia sa le faca partea romana.

Normal, au existat intarzieri, deoarece modificarea proiectului dadea peste cap graficul de lucrari al CNADNR. Asta nu i-a impiedicat pe americanii de la Bechtel sa impuna penalizari de intarziere, de data aceasta in calitate de constructori, desi la originea acestor intarzieri stateau tot ei, in calitate de proiectanti.

Continuarea in Gardianul


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
  •   2008-06-11
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase: De ce ai cumpara un smartphone? (partea a II-a)

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului