Umanitar

#sanse egale #rechizite scolare #umanitar #campanie umanitara #donatii #saracie #elevi #scoala

Campania umanitara Sanse egale pentru inceputul anului scolar, intre 2 – 28 august

Inainte de inceperea noului an scolar, Asociatia Create Yourself organizeaza o noua campanie umanitara, Sanse egale pentru inceputul anului scolar, prin care isi propune sa stranga donatii pentru 500 de copiii din clasele I-VIII, din comune cu grad ridicat de marginalizare din Vaslui. Campania se deruleaza intre 2 – 28 august 2021 iar coletele cu rechizite pot fi expediate sau aduse la sediul Asociatiei din Bucuresti.

 

Campania isi propune sa asigure accesul la educatie prin furnizarea de rechizite necesare la debutul anului scolar, sa reduca abandonul scolar in mediul rural datorat dificultatilor materiale si sa creasca increderea si stima de sine a copiilor, prin facilitarea unui inceput de an scolar in care sa nu resimta grija sau jena de a nu fi in rand cu ceilalti.

La nivelul statelor UE, copiii din Romania sunt in cea mai grava situatie in ceea ce priveste saracia sau excluziunea sociala pe baza de varsta sau gen (36,1%), conform Eurostat. Totodata, la nivel national, judetul Vaslui reprezinta unul dintre cele mai defavorizate medii din Romania, avand cel mai mic venit PIB pe cap de locuitor.

Pentru imbunatatirea viitoarelor conditii de viata ale copiilor, este necesar ca acestia sa aiba parte de educatie, iar saracia este principalul factor care ingreuneaza accesul si calitatea actului educational. Impactul saraciei asupra procesului educational se reflecta si in rezultatele obtinute la Evaluarea Nationala de catre elevii din mediul rural, fata de cei din mediul urban.

Conform datelor prezentate pe platforma Evaluarii Nationale 2021, dintre cei 1919 de elevi de clasa a VIII-a din mediul rural, inscrisi la Evaluarea Nationala din judetul Vaslui, 51,6% dintre ei nu au obtinut cel putin nota medie de 5, comparativ cu mediul urban, unde procentul este doar de 17,7%.

Pentru familiile afectate de saracie, lipsa posibilitatii de a face fata cheltuielilor necesare participarii scolare expune copiii riscului de abandon scolar. Desi legea prevede gratuitatea invatamantului public, realitatea ne arata ca parintii trebuie sa faca fata unor cheltuieli strans legate de scolarizarea copiilor lor. Fie ca este vorba de uniforma, manuale alternative, rechizite, fondul clasei si cel al scolii, transportul spre si dinspre scoala, costurile „ascunse” ale invatamantului reprezinta obstacole greu de depasit in calea dreptului la educatie al tuturor copiilor, dar mai ales al celor din familii afectate de saracie.

Astfel, cei ce doresc sa doneze rechizite sau un ghiozdan complet echipat pot intra pe pagina campaniei sa vada ce contine fiecare ghiozdan, potrivit clasei in care este elevul, iar apoi poate expedia sau aduce donatia la adresa Str. Academiei 15, sector 1, Bucuresti, in perioada 2 august - 21 august. Donatiile in bani se pot face aici.

De asemenea, Asociatia Create Yourself cauta si voluntar pentru comunicare, fundraising, pregatirea ghiozdanelor, logistica sau daruit rechizite copiilor in data de 28 august, care pot completa formularul disponibil pentru voluntari de pe site.

Eveniment campanie:, https://www.facebook.com/events/883387668942568 

Website: https://www.cys.ro/campania-sanse-egale

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din umanitar


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea