Stiinta & Tehnologie

Roomster se face Scout

La aproape o luna de cand un exemplar de preserie ce anunta un posibil model Roomster Scout a fost fotografiat in timpul testelor desfasurate in Cehia, Skoda a prezentat de curand si primele fotografii oficiale cu automobilul de serie, astfel adeverindu-se presupunerile cu privire la noul model. Asa cum era de asteptat, noul venit in familia Scout nu dispune de un sistem de tractiune integrala, ci de unul fata, ca orice alt Roomster. Deosebirile fata de varianta obisnuita se observa la nivelul elementelor de caroserie, care trimit la ideea de automobil de teren. Aparatoarele din plastic de culoare neagra sunt generos dimensionate, imbracand practic bara fata si cea spate, dar si lateralele masinii. Jantele din aliaj usor au un design unic pentru acest model, fiind oferite standard cu dimensiunea de 16 toli, iar optional cu 17 toli. Pentru a contribui la aspectul agresiv, scutul metalic de protectie care acopera dedesubtul modelului este vizibil in partea din spate, iar geamurile laterale spate si luneta au tenta cenusie. Interiorul a beneficiat, de asemenea, de schimbari, acestea facandu-se simtite la nivelul culorilor si tapiteriei, astfel ca sunt oferite 2 variante de prezentare a bordului, denumite Onyx /Onyx si Onyx/Silver si o tapiterie identica cu cea de la sora mai mare, Octavia Scout. La nivelul propulsoarelor oferite nu sunt schimbari majore, in oferta intrand doua motorizari pe benzina (1.4 si 1.6) si doua diesel (1.4 si 1.9), toate fiind dotate cu cutii de viteze manuale cu 5 trepte. Varianta de 1.6 litri si 105 CP poate fi oferita optional si cu o cutie automata Tiptronic cu 6 rapoarte. Prezentarea noului Roomster Scout va avea loc in luna decembrie la Saloanele Auto de la Essen si Bologna, urmand ca vanzarile sa demareze in luna martie a lui 2007.
Cititi astazi in Bloombiz:
Noul Cod Rutier - lista sanctiunilor

Amenzi mai mari, legi mai stricte, un sistem nou de penalizare. Toate pentru a scapa de numarul mare de accidente grave de circulatie petrecute pe strazile din Romania. De la 1 decembrie, multe dintre contraventiile in trafic se vor transforma in infractiuni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea