Stiinta & Tehnologie

Masini de iubit

Există maşini utile, bune, proaste, urate, frumoase, scumpe, de fiţe etc. Dar mai există unele care nu intră în nici una din aceste categorii. Nu sunt neapărat cele mai frumoase, nici cele mai scumpe şi, cu o singură excepţie, nici cele mai vandute în categoria din care fac parte. Sunt, însă, maşini care, dincolo de calităţi tehnice incontestabile, au o anumită savoare care a făcut posibil ca generaţii întregi să se îndrăgostească pe vecie de ele. Unităţi vandute în Romania din 2001 încoace: 66 MX-5 a intrat de două ori în Cartea Recordurilor, cu 600.000, respectiv 700.000 exemplare vandute. MX-5 sau Miata, cum se mai numeşte pe piaţa americană, a revoluţionat istoria modernă a cabrioletelor de mici dimensiuni, fiind, astăzi, cel mai vandut roadster din toate timpurile. Ajunsă la cea de-a treia generaţie, această maşină de două locuri, cu o structură uşoară şi o arhitectură cu motor faţă şi tracţiune spate, este printre foarte puţinele modele care şi-au întors faţa de la tehnologie către şofer. Cu foarte puţină electronică la bord, cu soft top sau hard top demontabile manual, MX-5 nu reprezintă nimic altceva decat bucuria de a conduce pur şi simplu o maşină. „Mazda MX-5 este cel mai adesea cumpărată pentru a fi oferită cadou, dar această maşină este o sărbătoare ea însăşi“, spune Cristi Vlaşin, director Vanzări Mazda Motors. Unităţi vandute în Romania din 2000 încoace - 85. Saab a început prin a fi constructor de avioane. După război, inginerii de aeronautică au fost nevoiţi să se reorienteze spre ceva mai profitabil, punandu-şi imaginaţia şi cunoştinţele în slujba creării de automobile, printre altele. Din acest motiv, modelele Saab au, poate, ceva atat de aparte. Cockpit-ul lor a fost realizat precum cel al avioanelor de vanătoare şi chiar şi astăzi acest stil este continuat cu succes. Unul dintre cele mai apreciate modele Saab este 9-3 Cabrio. Acesta reprezintă un cocktail de tradiţie, performanţă şi lux, fiind foarte apreciat în lumea pasionaţilor de modele decapotabile premium. Performanţele şi istoria acestui model înseamnă mult mai mult decat nişte motoare supraalimentate: grija extremă pentru detalii şi senzaţia că te afli la bordul unui jet de lux. Unităţi vandute în 2005 şi 2006: 35 Din gama Mini se desprinde un model de senzaţie, un supercar de buzunar: Cooper S. Aceasta este, poate, singura maşină cat de cat accesibilă ca preţ, după care lumea întoarce capul afişand un zambet admirativ. Conceput de britanici cu tehnologie germană, Mini Cooper S îmbină cum nu se poate mai frumos sportivitatea şi tradiţia. Avand un motor de 1,6 l/170 CP, Mini Cooper S, disponibil şi în variantă cabrio, atinge 222 km/h şi accelerează de la 0 la 100km/h în 7,4 secunde. Adevăratele senzaţii sunt date de combinaţia între cutia de viteze foarte exactă, suspensiile ferme, direcţia precisă şi franele fără cusur. Din momentul în care te urci în această maşină ai permanent senzaţia că te afli într-o cursă contra cronometru. S-ul de la Mini este un adevărat as în traficul urban. O maşină şic, ce nu face nici cel mai mic compromis. Ne place la nebunie. Unităţi vandute din oct. 2004: 102 GTI nu simbolizează o maşină, ci o religie. La începutul anilor ’80, germanii au încercat să popularizeze caracterul sportiv. Şi, ca de obicei, cand nemţii îşi propun ceva, reuşesc. Succesul modelului GTI a fost atat de mare încat a dat naştere unei clase – compactele sportive, una din care constructorii care lipsesc au ajuns să nu mai conteze. Ultima generaţie Golf V GTI transformă modelul compact într-o adevărată bombă cu testosteron . Acceleraţia de la 0 la 100km/h durează 6,5 secunde sau chiar 6,2 în cazul cutiei secvenţiale DSG, iar viteza maximă depăşeşte 250 km/h, valoare la care este limitată electronic. De ce ne place acest model? Pentru că toţi ceilalţi constructori cu pretenţii nu au reuşit decat nişte palide copii şi mai ales pentru că, indiferent cat de tare se rulează cu el, Golf V GTI îţi dă încredere şi îţi răspunde prompt la comenzi. Constructorii britanici au cam dispărut de pe piaţă. Nu şi tradiţia maşinilor sport veritabile. Lotus rămane un bastion al sportivităţii duse la extrem, motiv pentru care din garajele cunoscătorilor nu lipsesc modelele britanice exclusiviste. O carieră de excepţie are Lotus Elise , model importat de curand în Romania, ce îmbină tradiţia de un secol în construcţia de maşini sport cu tehnologia de ultimă oră. Utilizand o structură din aluminiu, acoperită cu panouri din fibră de sticlă şi un propulsor japonez de origine Toyota, de 1,8 l/192 CP, Elise este un monopost de curse adaptat pentru şosea. Unităţi vandute de la lansarea în Romania: 65 Mercedes a inventat automobilul. Se observă asta în calitatea fiecărui model al acestui superconstructor. Dar SL demonstrează că Mercedes nu face doar maşini confortabile şi fiabile, ci şi piese de colecţie. SL este un coupé cabriolet cu hard-top escamotabil. Cea mai bună comparaţie poate fi cu un armăsar de rasă. Practic, Mercedes a pus în această maşină tot ceea ce a avut mai bun. A rezultat o maşină despre care îţi vine să spui, simplu: e perfectă! O demonstrează faptul că nici un SL nu s-a demodat pană acum, dimpotrivă, odată cu trecerea timpului valoarea acestui model creşte. Beneficiază de motoare cu puteri cuprinse între 272 şi 612 CP, iar din dotările sale nu lipseşte nici un element modern de confort şi siguranţă. SL este o vitrină a tehnologiei şi performanţei germane. Unităţi vandute de la lansarea în Romania: 40 În lumea cunoscătorilor de maşini de teren, un model întruneşte aprecierea generală: Mercedes G Class. Un model atat de popular încat constructorul este nevoit să-l fabrice aproape neschimbat de aproape trei decenii. Cu motoare ce dezvoltă puteri între 156 şi 476 CP, G Class poate fi în acelaşi timp un model de teren ideal şi o limuzină. Împleteşte excelent spiritul aventurier cu luxul şi confortul, fiind exemplul ideal de robusteţe şi fiabilitate . Apreciat pe şosele, şantiere, exploatări forestiere şi chiar în războaie, G Class face cinste oricărei colecţii ale şeicilor bogaţi. “Notorietatea celor două modele Mercedes pe piaţa romanească este similară celei din restul pieţelor”, spune Vali Zaharia, Product Manager Mercedes. Vanzările sunt, însă, în mod evident, adaptate la piaţa romanească şi la posibilităţile locale.“ Unităţi vandute în acest an: 12 (dintre care două sunt 911 Turbo - modelul cel mai spectaculos) Noul reprezintă cel mai bine filozofia constructorului german de modele sport. 911 Carrera 4 şi Carrera 4S au tracţiune integrală bazată pe noua serie 911. Istoria modelelor cu tracţiune integrală produse de Porsche pe baza lui 911 a început tocmai în 1988, cand celebrul 959 era primul model al firmei ce beneficia de tracţiune integrală permanentă. Propulsat de o motorizare boxer de 3,6 litri cilindree şi 325 CP, Carrera 4 accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde şi atinge o viteză maximă de 280 km/h. Ne place pentru că îmbină tradiţia cu revenirea la designul clasic de Porsche, fiind, indiferent de motorizare, o supermaşină ce poate fi utilizată zilnic, dar care în mainile unui cunoscător poate crea senzaţii comparabile cu ale maşinilor de curse. Nu întamplător am încheiat pledoaria pentru automobilele-„trăsnet“ cu un Porsche.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea