Stiinta & Tehnologie

#constatare amiabila #accident rutier #rca

Constatarea amiabila de accident

Incepand cu data de 1 Iulie 2009, conducatorii auto din Romania au posibilitatea de a-si solutiona problemele survenite in urma implicarii lor in accidente usoare de circulatie fara a mai apela la PPolitie, exclusiv prin intermediul societatilor de asigurare auto. Procedura este utilizata in majoritatea statelor membre ale spatiului economic european in cazul accidentelor rutiere soldate doar cu daune materiale minore.

Procedura se aplica numai cand sunt indeplinite concomitent urmatoarele conditii:
• s-a produs un accident rutier doar cu pagube materiale (fara vatamari corporale);
• in care sunt implicate maximum doua vehicule, care detin RCA valabil la data producerii accidentului;
• accidentul are loc pe teritoriul Romaniei;
• nu a fost comisa o infractiune prevazuta de Codul Rutier (conducere sub influenta alcoolului, fara inspectie tehnica periodica la zi, cu un autovehicul neinmatriculat sau avand numere false etc).


Informatii utile

In formularul de constatare amiabila de accident fiecare sofer scrie varianta sa referitoare la accident, apoi companiile de asigurari stabilesc vinovatul.

Formularul trebuie depus la companiile de asigurari, care, in baza acestuia, vor elibera documentele necesare intrarii in reparatie a autovehiculelor.

Este important de precizat ca depunerea formularului de catre oricare dintre cei doi soferi reprezinta avizare de dauna si, in consecinta, asiguratorul este obligat sa constate pagubele si sa stabileasca vinovatia. Daca formularele de constatare amiabila sunt completate corect si semnate de ambii soferi, asiguratorului ii este interzis sa-i trimita pe conducatorii auto la Politie pentru constatarea accidentului.

In cazurile in care se aplica constatul amiabil , se elimina atat amenzile, cat si suspendarea permisului de conducere. In schimb, odata cu introducerea sistemului bonus-malus, preconizata pentru 2010, soferul vinovat, care inregistreaza daune pe polita sa RCA, va fi penalizat de asigurator prin majorarea tarifului de prima pentru anul urmator, iar conducatorii auto fara daune vor beneficia de o reducere a acestor tarife.



Cum arata si cum se completeaza formularul de constatare amiabila de accident

Conducatorii celor doua vehicule implicate in accident completeaza impreuna un singur formular de constatare amiabila. Puteti downloada formularul de aici.

Completarea formularului de constatare amiabila de accident incepe cu localizarea accidentului, adica data la care s-a produs, ora, tara si locul. Apoi se completeaza rubrica “pagube materiale” la alte vehicule decat cele implicate in accident. La rubrica “martori” trebuie trecute datele tuturor martorilor la accident, daca acestia exista. Acestea trebuie scrise cu majuscule, lizibil si apasat. Martorii nu trebuie sa fie rude cu persoanele implicate in accident (sot, sotie, fin, angajat etc.).


Formularul are doua pagini. Fiecare conducator completeaza corect si complet una din sectiunile formularului (fie cea din dreapta, fie cea din stanga - intitulate Vehicul A si Vehicul B). Sectiunile contin datele de identificare personale ale detinatorului politei de asigurare, ale conducatorului vehiculului, ale vehiculului si cele din polita de Asigurare de raspundere civila auto.
 
De aceea e bine ca soferii implicati in accident sa aiba la indemana documentele de identificare (carte de identitate, talonul masinii, permisul de conducere si polita RCA). De asemenea, este recomandabil ca fiecare dintre soferi sa verifice datele celuilalt pe baza actelor prezentate de acesta. Astfel se pot evita cazurile in care datele de identificare sunt scrise gresit sau chiar sunt furnizate intentionat alte date (datele altei masini, din alta polita RCA, din alt permis de conducere etc.).
 
Formularul de constatare amiabila mai include si un spatiu comun pentru realizarea schitei accidentului. Se deseneaza o singura schita de comun acord cu celalalt sofer implicat.
Dupa completarea formularului de constatare amiabila fiecare conducator auto isi pastreaza cate o pagina. Si copia si originalul au aceeasi valoare juridica.
 
Formularul de constatare amiabila trebuie depus la asiguratorul propriu RCA in termen de 24 de ore de la producerea accidentului, asta in situatia in care niciunul dintre soferi nu doreste plata unei despagubiri ca urmare a incidentului produs. Daca unul dintre soferi invoca pretentii de despagubiri (cel mai frecvent caz), atunci el trebuie sa depuna formularul la asiguratorul RCA al celuilalt autovehicul. Practic, soferul depune formularul la asiguratorul autovehiculului care crede el ca a fost de vina in producerea accidentului. In cazul in care cei doi soferi nu vor sa completeze formularul pot merge la sectia de politie.
 
Dupa depunerea formularului de constat amiabil , asiguratorul va elibera documentul de intrare in reparatie a autovehiculului, va stabili vinovatia si va acorda despagubirea.
 

Ce se intampla daca soferii si asiguratorii nu se inteleg

Daca asiguratorii RCA ai celor doua vehicule implicate in accident nu cad de acord cu privire la cine este vinovat de producerea acestuia sau soferii nu sunt de acord cu modul in care asiguratorii au stabilit vinovatia, atunci cei care se considera indreptatiti sa fie despagubiti trebuie sa se adreseze instantei de judecata, care va stabili respectiva vinovatie. Soferul nevinovat va fi despagubit de catre asiguratorul RCA al autovehiculului vinovat de producerea accidentului.


In cazul stabilirii unei culpe comune, fiecare sofer va fi despagubit numai pentru partea de prejudiciu corespunzatoare procentului de culpa care s-a retinut in sarcina celuilalt, fiecare conducator auto urmand sa primeasca despagubiri de la asiguratorul RCA al celuilalt conducator auto.


Daca asiguratorul RCA al unuia dintre conducatorii auto implicati in accident refuza plata despagubirilor, considerand ca nu clientul sau, ci celalalt sofer este vinovat de producerea accidentului, primul sofer trebuie sa se adreseze, intr-o prima faza, propriei companii de asigurari RCA pentru solicitarea medierii spetei intr-o Comisie de Mediere specializata. Daca raspunsul Comisiei de Mediere este nefavorabil, trebuie apelat la instanta de judecata, cu actiune in pretentii impotriva asiguratorului si a celuilalt conducator auto.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea