Stiinta & Tehnologie

#iphone # siri #voce SIRI #Susan Bennett

Cine este SIRI, vocea din spatele Apple

Milioane de utilizatori de iPhone au vorbit cel putin o data cu SIRI, asistentul personal disponibil pe device-urile Apple. Desi toata lumea a incercat sa afle cine este cu adevarat vocea din spatele sistemului de operare iOS, abia acum a iesit la iveala acest lucru.

Anuntul a fost facut chiar de persoana in cauza: actrita americana Susan Bennett. Vedeta a declarat, in cadrul unui interviu recent pentru CNN, ca a lucrat, in medie, patru ore pe zi timp de o luna, in iulie 2005, pentru a inregistra vocea pentru SIRI.

"Cand am facut aceste inregistrari habar n-aveam unde vor ajunge. Am aflat de la un prieten ca vocea mea este SIRI. Si pentru ca nu aveam cea mai noua versiune de iPhone, m-am dus la Apple si acolo mi-am auzit vocea. Mi-am zis: Oh, asta chiar sunt eu", a declarat Bennett.

Actrita Susan Bennett a inceput sa fie vocea sistemelor automatizate inca din 1970. Primul sau loc de munca a fost ca indrumator audio la bancomate, apoi ea si-a imprumutat vocea pentru GPS-uri, sisteme de telefonie automate si chiar pentru terminale ale companii aeriene.

Compania Apple nu a confirmat, dar nici nu a infirmat spusele lui Susan Bennett. Totusi, un reprezentant juridic a confirmat ca Bennett este 100% vocea lui SIRI.

Inainte ca Susan sa dezvaluie ca este vocea din spatele Apple, multa lume a crezut ca SIRI este actrita Allison Dufty.

Dufty a clarificat insa rapid, pe site-ul sau, ca nu este nimic adevarat si ca nu a avut nicio colaborare cu Apple. Marea Britanie a oferit si o voce masculina a SIRI, in persoana actorului Jon Briggs. Numele acestuia a fost relevat in 2011, la scurt timp dupa lansarea iPhone 4S.

Identitatea asistentului american SIRI a fost pastrata secreta mai multi ani, insa Bennett a venit acum cu o dezvaluire definitiva.

In ceea ce priveste tonul taios pe care il are uneori SIRI, Bennett a dat explicatii si pentru acest lucru.

"Exista persoane care pur si simplu pot citi ore intregi. Eu ma plictisesc. Asa ca trebuie sa iau pauze. Acesta este unul dintre motivele pentru care SIRI ia uneori atitudine, iar momentele mai taioase au fost inregistrate in ultimele 15 secunde din cele patru ore", a povestit Bennett pentru CNN.



Sursa foto: abcactionnews.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea