Social

Ziarista franceza, salvata de reteaua lui Ceausescu

In total au fost 11. Cei patru ostatici din lotul romanesc si cei doi din lotul frantuzesc au impartit captivitatea cu inca cinci irakieni , rapiti pentru colaborationism cu fortele coalitiei si despre care nu se mai stie nimic. In schimb, cei eliberati datoreaza enorm retelei de fosti studenti irakieni care au studiat in Romania pe vremea lui Ceausescu si au fost recrutati de Securitate. Dupa eliberarea jurnalistilor nostri, reteaua romaneasca s-a implicat decisiv in salvarea jurnalistei franceze si a insotitorului ei.
Jurnalista franceza Florence Aubenas si ghidul sau au fost eliberati din acelasi beci in care au stat si jurnalistii romani. Un rol decisiv in eliberare l-au avut irakienii recrutati de Securitate pe cind studiau in Romania.

Cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak au impartit acelasi beci cu ziarista franceza Florence Aubenas, de la 2 Liberation, si cu ghidul acesteia, Hussein Hanun, rapiti in Bagdad in dimineata zilei de 5 ianuarie. Potrivit unor surse apropiate celulei de criza, in aceeasi locatie au mai stat captivi inca cinci cetateni irakieni, dintre care doi au fost scosi inainte de eliberarea romanilor, dar nu se stie daca acum sint liberi sau au fost executati. Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci vorbesc si acum cu destula prudenta despre perioada de detentie, probabil pentru ca inca nu stiu ce s-a intimplat cu ceilalti trei irakieni ramasi captivi.
I-am gasit acolo

Ovidiu Ohanesian ne-a declarat ca ei au gasit-o pe Florence Aubenas in beci in momentul in care au fost transferati in cea de-a doua locatie. A stat cu noi 51 de zile, ne-am inteles extraordinar cu ea. Faptul ca era captiva acolo a fost motivul pentru care nu am putut sa vorbim mai mult dupa eliberare, ne-a declarat Ohanesian. El a refuzat sa confirme sau sa infirme captivitatea cetatenilor irakieni.

Sorin Miscoci ne-a povestit ca a reactionat usor isteric cind a auzit vestea eliberarii frantuzoaicei si a marturisit ca se intelesesera, in timpul captivitatii, ca dupa eliberare sa ne intilnim intr-un anume loc, dintr-o anume tara si sa mincam niste chestii pe care ni le doream inca de atunci. Sorin Miscoci ne-a mai spus ca o invitase pe Florence la nunta sa inca de cind erau ostatici. Apoi a precizat ca noi am dat anumite detalii care se pare ca au ajutat la eliberarea lor. Insa cind l-am intrebat de cei cinci ostatici irakieni, Miscoci si-a schimbat brusc tonul si a spus discutia noastra se termina aici. Ca un argument al necesitatii pastrarii secretului, ziaristul a exemplificat ca Florence era sa moara din cauza speculatiilor ziaristilor romani.

Ieri, Marie-Jeanne Ion a povestit, intr-un interviu acordat BBC, ca, pe 1 aprilie, au gasit-o pe Florence Aubenas in cea de-a doua locatie si ca ea a fost persoana care ne-a tinut moralul sus toata perioada asta. Marie-Jeanne a recunoscut ca asta era principalul si poate singurul motiv pentru care, la un moment dat, ziaristii romani au spus ca nu pot da mai multe amanunte, pentru ca daca se afla cumva ca am vorbit, ea era intr-un pericol maxim.
Mostenirea lui Ceausescu

Un rol important in eliberarea atit a romanilor, cit si a frantuzoaicei l-a jucat reteaua de fosti studenti irakieni recrutati de Securitate pe vremea lui Ceausescu, prin care s-a putut contacta destul de repede grupul rapitorilor, ne-au relatat surse apropiate celulei de criza. Principala piedica a fost faptul ca, initial, fostii studenti nu au reactionat nicicum la semnalele trimise de cei care lucreaza acum in serviciile secrete romanesti. Atunci s-a luat decizia identificarii, pentru fiecare fost student, a persoanei care l-a recrutat si care sa-l contacteze nemijlocit. Din acel moment, reteaua a inceput sa functioneze si sa obtina informatii pretioase, care au usurat contactul cu rapitorii. Una dintre aceste informatii a fost si aceea ca ziarista franceza si ghidul sau sint detinuti in acelasi loc cu ziaristii romani. Informatia a fost transmisa imediat autoritatilor franceze, care au apelat tot la reteaua lui Ceausescu pentru a negocia eliberarea lui Florence Aubenas si a lui Hussein Hanun. Florence Aubenas a ajuns aseara in Franta, cu un avion special, in timp ce Hussein Hanun a ramas la familia sa din Bagdad.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea