Social

#alegeri prezidentiale #mircea geoana #crin-antonescu #traian băsescu

Votantii lui Basescu se considera onesti, ai lui Geoana harnici, iar ai lui Antonescu corecti

Cine sunt alegatorii celor trei candidati la presedintie? Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, condus de sociologul Vasile Dancu, a publicat o cercetare despre profilul votantilor celor trei, prin aplicarea Chestionarului Proust unui esantion national.

Studiul, citat de Gandul, arata ca votantii lui Traian Basescu considera ca principala calitate onestitatea (16,5%), urmata de cinste/ corectitudine (15,7%) si bunatate/omenie (11,8%). Simpatizantii lui Geoana considera ca cele mai importante calitati ale lor sunt harnicia (19,7%), cinstea/corectitudinea (14,8%) si onestia/omenia (13,1%), in timp ce romanii care vor sa il voteze pe Crin Antonescu se vad cinstiti/corecti (20%), calmi/rabdatori (10,9%), dar si ambitiosi (9,1%).

Cel mai comun defect al votantilor lui Basescu este faptul ca sunt prea vorbareti (12,9%) si de o bunatate excesiva (10,3%). Sustinatorii lui Geoana cred ca  au prea multa incredere (15,4%) si dau dovada de nervozitate (tot 15,4%), iar votantii lui Antonescu sunt prea buni (13,0%), dar si irascibili (9,3%) si fumatori (9,3%).

Daca in cazul simpatiei pentru flori, toti cei chestionati au preferat trandafirul si crinul, indiferent de afilierea politica, la intrebarea despre "pasarea preferata", voturile s-au impartit. Simpatizantii sefului statului aleg porumbelul si papagalul, votantii lui Geoana iubesc gaina si randunica, iar liberalii prefera randunica si porumbelul.

Cand vine vorba de poezie, votantii presedintelui si cei ai liderului PNL au aceleasi preferinte: Mihai Eminescu si George Cosbuc, iar electoratul lui Geoana este atras de Mihai Eminescu si Adrian Paunescu . Romanii care il simpatizeaza pe Basescu asculta Enescu, Mozart, Beethoven si Marius Teicu. Sustinatorii candidatului PSD asculta mai mult Marius Teicu, Enescu, Porumbescu, Beethoven si Ion Dolanescu , iar fanii lui Antonescu sunt pasionati de Enescu, Vivaldi, Porumbescu si Marius Moga.

Toti repondentii au spus ca "eroii" din viata reala sunt parintii, dar pe locul doi oferta s-a diversificat. Votantii lui Traian Basescu l-au ales chiar pe el, in timp ce simpatizantii lui Geoana il au ca erou preferat pe Ion Iliescu, iar cei ai lui Antonescu prefera partenerul de viata .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea