Social

Vom modifica starea vremii prin lege

Senatul Romaniei a aprobat la jumatatea lunii octombrie primul proiect de lege care prevede schimbarea artificiala a vremii. De aici pina la intrarea lui in vigoare mai este un singur pas: votul Camerei Deputatilor. Agricultura si sportivii, protejati de intemperii Potrivit actului normativ, autoritatile ar urma sa infiinteze o administratie care se va ocupa „cu desfasurarea de aplicatii locale de modificare a vremii, adica combaterea grindinei, sa controleze precipitatiile, sa inlature ceata densa din aeroporturi si porturi. Totodata, ea va trebui sa diminueze sau sa inlature fenomenele meteorologice violente, adica tornade locale si fulgere“. Pe linga prevenirea si diminuarea pagubelor produse de urgiile naturii in agricultura, dar si la nivel social, un alt scop al proiectului este imbunatatirea conditiilor meteorologice pentru manifestari sportive si sarbatori nationale. Prafuri contra inundatiilor Potrivit expertilor climatologi, controlarea precipitatiilor si inlaturarea fenomenului de grindina se pot face prin trei metode: trimiterea de pulberi incarcate cu ioni pentru imprastierea norilor, ionizarea atmosferei si lansarea de rachete. Asa incit daca o regiune risca sa fie inundata in urma unor ploi abundente, precipitatiile vor fi dispersate pe o arie extinsa, iar pericolul de inundatii va fi diminuat. Pina in prezent, Romania a implementat prima etapa din cadrul Programului National de Combatere a Grindinei si a Precipitatiilor, o unitate pilot fiind construita in Prahova. „S-au desfasurat 23 misiuni in cadrul carora au fost lansate 350 de rachete antigrindina, iar valoarea pagubelor evitate in agricultura a depasit 700 de miliarde de lei vechi“, potrivit raportului realizat anul acesta de Ministerul Agriculturii. Pentru a construi o unitate de combatere a caderilor de grindina cu 12 puncte de lansare si un punct de comanda care asigura protectia a aproximativ 140 de mii de hectare este nevoie de aproximativ 3,2 milioane de euro. Costurile de exploatare, pe sezon, a unitatii care deserveste aproximativ 140.000 de hectare de teren se ridica la maximum 10 euro pe hectar. Judetele nominalizate, prin hotarire de guvern, pentru realizarea de unitati de combatere a grindinei sint Prahova, Vrancea, Iasi, Mures si Timis. Costurile pentru implementarea sistemului national cu opt unitati de combatere a grindinei, cum prevede HG, se vor ridica la aproximativ 23 de milioane de euro. Inundatiile si seceta i-au speriat pe parlamentari „Numai daca ne amintim de fenomenele meteorologice extreme din ultimii trei ani se poate explica de ce avem nevoie de o astfel de lege“, ne-a explicat deputatul Valeriu Tabara , unul dintre initiatorii acestui act normativ. Potrivit statisticilor, in anul 2005 s-au inregistrat debite istorice, iar in anul 2003, Romania s-a confruntat cu cea mai grava seceta din ultimul secol. Administratia care urmeaza sa se ocupe de acest program va fi in subordinea Guvernului si va avea sucursale in toata tara. Ministerul Administratiei, Ministerul Mediului si cel al Agriculturii se vor ocupa de implementarea acestui proiect ce trebuie finalizat pina in 2021. Din SUA pina in India Sistemul de controlare artificiala a precipitatiilor este folosit in SUA, in zonele de munte, pentru caderi mai mari de zapada deasupra barajelor hidroelectrice si in statiunile de schi din Colorado, dar si pentru a imprastia ceata de pe aeroporturi si pentru a reduce pagubele produse de grindina in orase. In India, in provincia Maharashtra, de 11 ani au loc experimente de acest gen, prin pulverizarea unor particule fine de sare in norii care apar in timpul musonului pentru declansarea ploii. In Europa, legislatie asemanatoare mai exista in Franta, Bulgaria, Italia si Spania. Rachete care dinamiteaza grindina Sistemele antigrindina se bazeaza pe tehnicile radar si utilizeaza rachete de mici dimensiuni, cu o raza de actiune intre 400 si 5.000 de metri. Specialistii spun ca racheta antigrindina introduce in nori substante care produc nuclee active. Prin arderea unei substante speciale se genereaza aerosoli care actioneaza in interiorul norilor, prevenind formarea grindinei. „Bombardamentele antigrindina“ pot fi folosite cu succes atit pe timp de seceta, dar si pentru evitarea inundatiilor. Rachetele sint produse la Electromecanica Ploiesti si costa intre 250 si 650 de euro bucata, in functie de performanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea