Social

Virusul hepatitei C creşte riscul de cancer limfatic

Virusul hepatitei C poate creşte riscurile de apariţie a unui cancer al sistemului limfatic cu 20 - 30%, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în Statele Unite, în Journal of the American Medical Association, transmite AFP. Riscul de a dezvolta o macroglobulinemie primară, o formă rară de limfom , este mai mare cu 300%, potrivit cercetătorilor de la Institutul american de oncologie (NCI) şi de la Colegiul de medicină Baylor din Texas, autorii lucrării. Medicii au analizat dosarele medicale ale peste 700.000 de persoane care au fost tratate în cateva spitale în perioada 1996 - 2004. Majoritatea persoanelor au fost bărbaţi, albi, cu varsta medie de 52 de ani. Dintre aceşti pacienţi, 146.394 au fost diagnosticaţi cu o infecţie a virusului hepatitei C. "Este unul dintre cele mai mari studii realizate pană acum pentru evaluarea relaţiei dintre infecţia cu virusul hepatitei C şi cancerele limfatice", a subliniat profesorul John Niederhuber, director al NCI. "În măsura în care cauzele apariţiei limfoamelor sunt aproape necunoscute, stabilirea factorilor de risc în dezvoltare este prima etapă pentru găsirea mijloacelor de a reduce incidenţa şi mortalitatea", a mai spus acesta. Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul responsabil care circulă prin sange se transmite prin contact direct, mai ales prin relaţii sexuale şi seringile utilizate în comun de dependenţii de droguri. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în cancer la ficat sau ciroză. Potrivit profesorului Eric Engels, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu, mai sunt necesare studii care să stabilească o legătură clară între virusul hepatitei C şi limfom. Numai în Statele Unite, peste 4,1 milioane de persoane sunt infectate cu acest virus. Se estimează că, în 2007, vor fi diagnosticaţi cu cancer limfatic 71.380 de americani şi că 19.730 de bolnavi vor muri. Nici celebrităţile nu au fost scutite de acest "virus tăcut". Pe rand, Pamela Anderson , Naomi Judd, Larry Hagman şi Steven Tyler, solistul celebrei trupe rock Aerosmith, au mărturisit că se luptă de mai mulţi ani cu hepatita C.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea