Social

Variante de clientela politica

Summitul s-a terminat, incepe campania! La o apasare de buton, uitati vor fi Putin si Bush, uitate Ucraina si Afganistanul , scuturile si MAP-urile vor fi aruncate acolo unde le-a fost intotdeauna locul in politica romaneasca, adica la periferia preocuparilor marilor barbati ai unui stat mic.

Se va mai discuta in treacat de organizare, militanti, maidanezi eliberati, meniuri, gafe si reusite, se vor face calcule contabile si comparatii intre ce a fost si de ce nu poate fi mereu asa. si, cu asta, basta! Ne vom intoarce la maidanul pe care politicienii descatusati de haturile summitului vor incepe iarasi sa zburde in voie. Pe maidanul campaniei.

Desi localele au o miza dubla, data de introducerea votului uninominal la sefii consiliilor judetene si de semnalul ce va fi transmis coalitiei antibasesciene si PD-L in perspectiva parlamentarelor, nimic nu lasa sa se intrevada ca partidele au si altceva pregatit ca strategie in afara de injuratura neaosa, lovitura in partea cea mai sensibila de sub centura si de o garnitura de candidati uzata de prea multele baroniade.

Cuvantul de ordine va fi manipularea electoratului prin sapatul asiduu in mapele neprofesionale, dosarele si contractele  candidatilor, prin aliante aiuritoare si netransparente, prin bani aruncati pe tot felul de pomeni si paranghelii. Asa-zisele programe se reduc la simple brosuri propagandistice, sloganurile tin loc de analize si epitetele iau locul argumentelor.

Lista celor inscrisi in cursa pentru locale spune aproape totul despre osificarea in clientelism a partidelor, despre incapacitatea si dorinta de a-si improspata oferta si, implicit, clasa politica , acum, ca veni si miracolul uninominalului.
 
In lipsa de figuri oneste si credibile, de personaje noi, a caror mediatizare ar necesita, e adevarat, investitii si o alta abordare, partidele isi trimit disperate la razboi parlamentari unsi cu toate alifiile politice, ministri a caror carte de vizita o reprezinta doar incompetenta si oportunismul, actuali baroni scapati ca prin urechile acului de procurori, directori si directorasi specializati in manuirea indoielnica a banului public, sefime locala traseita. Nici un partid nu are jena in a-si trece pe liste transfugii altora, in a racola functionarii publici ai dusmanului sau in a se mandri cu dosariabilii vecinului.

Daca pentru PSD si PNL subtirimea ofertei nu constituie o mare problema, pentru ca nu in directia aceasta se indreapta asteptarile electoratului, pentru PD-L in schimb, partid care se vrea o alternativa la actuala coalitie, mesajul este cum nu se poate mai prost. In special din perspectiva parlamentarelor.

Asa cum remarca ultimul studiu al prestigioasei Oxford Analytica, "PD-L trebuie sa propuna un program coerent si dens", conditie esentiala pentru ca "presedintele Basescu sa nu ramana prizonierul actualei oligarhii". Oricat de dens si coerent va fi insa un program, credibilitatea alternativei e data tot de oameni.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea