Social

Vanghelie - amendat cu o jumatate de miliard, pentru mizerie

Inspectorii Primăriei Capitalei au verificat, vineri, starea de curăţenie a domeniului public, spa ţiile verzi şi locurile de joacă. Controlul s-a efectuat în zonele Cotroceni, Rahova, Viilor, Academia Romană, Ferentari şi a relevat faptul că în sectorul 5 există depozite necontrolate de deşeuri pe domeniul public (pe carosabil , trotuare şi la rigolă), iar spaţiile verzi şi locurile de joacă sunt neamenajate şi nesalubrizate. Acţiunea a demarat în sectorul 5, ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetăţenii din zonă. „Am transmis peste 30 de somaţii ADP sector 5; foarte rar s-au luat măsuri, drept pentru care a fost sancţionat cu amenzi în valoare de peste 10.000 RON. Întrucat situaţia persistă, vom amenda şi Primarul Sectorului 5 (conform OG 78 / 2000 privind regimul deşeurilor) pentru că nu a asigurat colectarea şi transportul deşeurilor de pe domeniul public; amenda este de la 1.500 la 7.500 RON”, a spus Viorel Uleia, director executiv al Direcţiei Inspecţie şi Control General din PMB. În urma controlului, inspectorii municipalităţii au întocmit primarului Sectorului 5 un număr de 7 procese-verbale, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare totală de 52.500 RON, iar pentru ADP au fost încheiate 2 procese-verbale, însumand 10.000 RON. Direcţia Inspecţie monitorizează toate sectoarele Capitalei şi va efectua periodic astfel de acţiuni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea