Aproximativ 20% dintre romani vor beneficia in aceasta toamna de vaccinare antigripala gratuita,in cadrul unei campanii initiate de MSP. Campania de vaccinare antigripala a populatiei, initiata de Ministerul Sanatatii Publice (MSP), se va desfasura in trei etape si va include aproximativ 20% din populatie. “Este prima data cind reusim sa achizitionam 3.700.000 de vaccinuri, acoperind in jur de 20% din populatie”, spune Florentina Furtunescu, director al Autoritatii de Sanatate Publica din cadrul MSP.
Prima etapa incepe din 22 octombrie si vizeaza vaccinarea a unui milion de persoane, printre care copiii cu boli cronice pulmonare sau cardiace, boli renale si metabolice cronice ( diabet zaharat ), copiii supusi terapiei indelungate cu aspirina, persoanele infectate cu HIV si 75% dintre adultii cu afectiuni cronice pulmonare si cardiace.
A doua etapa incepe din 5 noiembrie si planifica vaccinarea a 800.000 de persoane, printre care adulti si copii din institutii de ocrotire sociala, personalul medical si restul de 25% dintre adultii cu afectiuni cronice. A treia etapa se va desfasura din 26 noiembrie, cuprinde vaccinarea a 1.400.000 de persoane, printre care cei peste 65 de ani si adultii dispensarizati pentru boli metabolice cronice si disfunctii renale.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la
Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro