Social

Vacanţă la Moş Crăciun acasă

Pentru prima dată, un avion va pleca din Romania spre , oraşul poveştilor unde trăieşte cel mai darnic personaj al copilăriei. Situat pe Cercul Polar, satul lui Moş Crăciun reprezintă o atracţie turistică pentru părinţii care îşi permit să le ofere copiilor o vacanţă de neuitat. Deşi o astfel de excursie costă aproximativ 1500 de euro , rezervările nu sunt deloc puţine. Charterul spre satul lui Moş Crăciun pleacă pe 22 decembrie . Pachetul cuprinde cazare, trei mese pe zi şi cateva excursii, acasă la Moş Crăciun, la ferma de reni sau la fabrica de jucării, unde spiriduşii muncesc de zor pentru ca din sacul Moşului să nu lipsească nimic. În Ajunul Crăciunului, înainte de a pleca în jurul lumii, să împarte daruri celor cuminţi, Moşu' va da primele cadouri copiilor veniţi la el acasă. Acesta fiind pentru cei mici cel mai important moment al excursiei, spun agenţii de turism. Principalele avantaje al acestei vacanţe este zborul direct de la Bucureşti la Rovaniemi , satul lui Moş Crăciun, care durează doar patru ore. În fiecare iarnă, acasă la Moş Crăciun ajung peste 200 de avioane din întreaga lume asta înseamnă cateva zeci de mii de turiştii.
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.