Social

Un regal de cintece si dansuri ardelenesti la Festivalul SoNoRo

Al doilea concert din Festivalul SoNoRo a umplut sala de la Muzeul Taranului Roman (M.T.R.) de spectatori. Cel de-al doilea eveniment din cadrul Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo s-a desfasurat marti seara, intr-un cadru cit se poate de traditional si de intim: asezati printre costume populare si tesaturi ardelenesti, cei peste o suta de spectatori strinsi in mica sala de la M.T.R. s-au delectat cu piese inspirate din muzica Transilvaniei. Una dintre „surprizele“ promise de aceasta editie SoNoRo a fost lansarea CD-ului „Songs and Dances of Life“, inregistrat anul acesta pentru „a celebra Transilvania si orasul Sibiu-Capitala Culturala Europeana“, dupa cum si-au definit intentiile artistii Razvan Popovici, Christian Nas si Diana Ketler. In deschiderea concertului, Razvan Popovici, care este si initiatorul, si directorul artistic al Festivalului SoNoRo, le-a explicat spectatorilor ca vor asculta mult Bartók, mai bine zis ca pe CD-ul „Songs and Dances of Life“ au fost inregistrate, in premiera mondiala, 44 de duete pentru viola compuse de marele muzician maghiar, nascut in Transilvania. Concertul a inceput cu o piesa de Bartók inspirata din folclorul transilvanean, „Ardeleana“, care a facut deliciul publicului de la Muzeul Taranului Roman. Probabil ca singurul lucru care i se putea reprosa salii era fireasca lipsa a unei izolari fonice de traficul din Piata Victoriei, cel putin la inceputul serii, caci cele doua piese pentru pian de Liviu Comes, interpretate de Diana Ketler, au fost acompaniate sonor de sunetele prelungi si ascutite ale citorva ambulante blocate in trafic. Ceea ce i-a surprins pe spectatorii care de abia faceau cunostinta cu tinerii muzicieni de la SoNoRo a fost atmosfera placuta, aproape informala pentru un concert de muzica clasica, aerul lor relaxat, cu toate ca trebuie sa fi avut si ei ceva emotii in timpul unui concert care s-a dovedit, din toate punctele de vedere, un reusit experiment muzical si urban. Remarcabila armonizare si coeziune dintre cei trei artisti a facut ca al doilea concert al festivalului sa curga perfect. Piesele de Bartók, Liszt sau Ligeti au conturat, dincolo de diferentele lor structurale, o imagine intensa a Transilvaniei de odinioara, a amestecului de oameni si de sonoritati, de traditii si de simetrii. Aparitia lui Alexander Sitkovetsky, la jumatatea concertului, a fost intr-adevar o surpriza savuroasa. Diana Ketler, pe „Melodie ungara pentru pian“ de Franz Schubert, a incintat publicul, iar duetul cu Sitkovetsky, pe „Dansurile populare romanesti“ de Bartók, a smuls ropote prelungite de aplauze, tinarul violonist de origine rusa facind dovada unei virtuozitati aparte, mai ales in cadrul pasajelor dificile, care impuneau o tehnica desavirsita a miinii stingi. In ultima parte a concertului, publicul de la Muzeul Taranului Roman s-a mai delectat cu o piesa special aleasa, „Madonna din Frydeck“ din „Pe carari uitate“, lucrare pentru pian a compozitorului morav Leos Janácek, Razvan Popovici justificind includerea acestei piese in selectia de pe CD prin existenta unei puternice comunitati slovace in Sibiu, oras de care este legata aparitia acestui disc. Dupa concertul de marti, CD-ul „Songs and Dances of Life“, lansat in colaborare cu Humanitas Multimedia, va putea fi cumparat si in Bucuresti, fiind deja disponibil la Carturesti. In sine, inregistrarea e un adevarat regal pentru iubitorii pieselor lui Bartók inspirate de folclorul transilvanean, cu atit mai mult cu cit contributia enorma a acestui compozitor la culegerea melodiilor populare din Ardeal nu e suficient apreciata, din pacate, in Romania. Cei patru artisti s-au declarat satisfacuti si incintati de concertul de la Muzeul Taranului Roman, Alexander Sitkovetsky marturisind ca publicul bucurestean l-a cucerit inca de la editia de anul trecut a SoNoRo: „Imi aduce aminte de publicul din Rusia, in fata caruia imi place sa revin, poate ca e ceva est-european, nu stiu, insa spectatorii par sa se bucure din suflet de muzica, intr-un mod atit de evident“. Razvan Popovici s-a declarat, la rindul sau, incintat de succesul la public si de atmosfera de la cel de-al doilea concert din Festivalul SoNoRo: „A fost nu plin, ci arhiplin, ceea ce e nemaipomenit pentru un artist, iar cind mai esti si organizator e deja ceva de vis. Sint extenuat si fericit“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: 6 sfaturi pentru a depasi plafonarea la job

Experti Cariera

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Schimba paradigma in cautarea unui job

Experti Cariera

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Se poate incepe si asa…

Experti Cariera

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Campanie pentru cariera ei: Urmeaza-ti visul!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.