Social

Un campus mai civilizat, dar tot cu baruri şi discoteci

Cartierul studenţesc din Regie este încă departe de liniştea necesară celor ce vor să înveţe, din cauza ezitărilor administraţiei şi a nehotărarii universitarilor. Studenţii au decis: nu vor renunţa la barurile şi discotecile din campus . Doresc însă discoteci fără zgomot şi mai puţină mizerie . Acestea sunt rezultatele preliminare ale sondajului realizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din Romania (UNSR). Preşedintele UNSR, Gabriel Petrea, a declarat ieri că în urma sondajului început acum zece zile studenţii s-au hotărat că" vor un campus mai civilizat. Să se schimbe anumite lucruri, cum ar fi zgomotul şi mizeria", a precizat Petrea. Prima măsură care ar trebui luată urgent, pană la începerea sesiunii din iunie, ar fi izolarea fonică a localurilor din Regie. UNSR a trimis deja o notă către Rectoratul Universităţii Politehnice Bucureşti, prin care cere impunerea acestei măsuri. "Dacă ceea ce noi cerem nu se aplică, atunci va fi responsabil rectoratul de toate problemele produse în campus din cauza acestor localuri ", a susţinut liderul studenţilor. „Dacă pană la începerea sesiunii nu vor fi izolate fonic aceste localuri, ar trebui să li se limiteze programul, pană la maximum ora 1.00", a adăugat Petrea. Beţivii vor fi conduşi în pat de bodyguarzi O altă problemă semnalată de studenţi se referă la mizeria din complex, mai ales la sfarşit de săptămană. "Politica discotecilor este ca odată depistată o persoană în stare de ebrietate în local, aceasta să fie dată afară. După părerea noastră, patronii discotecilor ar trebui să angajeze personal care să-i dea afară din campus sau să-i ducă în cameră, în funcţie de caz, nu să-i lase liberi prin complex, să provoace atata mizerie", a afirmat preşedintele UNSR. El urmează să înainteze, la dorinţa studenţilor din campus, o cerere către Rectoratul Universităţii Politehnica Bucureşti, să interzică accesul în campus a maşinilor unor persoane care nu au legătură cu activitatea din campus. Petre spune că normal ar fi să le fie permis accesul cu maşina doar studenţilor care locuiesc în complex. În acest sondaj au fost intervievaţi peste 700 de studenţi, iar rezultatele finale ale acestuia vor fi făcute publice în această săptămană, cand vor fi transmise şi conducerii UPB. Zeci de studenţi solicitaseră acum o lună rectoratului UPB să desfiinţeze barurile şi discotecile din campus, întrucat zgomotul produs în aceste unităţi este foarte mare şi durează pană noaptea tarziu, afirmă Ecaterina Andronescu, rectorul UPB. Doleanţele studenţilor bucureşteni durează de patru ani, dar desele schimbări la varf în stafful organizaţiilor sindicale universitare le-au făcut să treacă pe plan secund . "Este vorba despre patru discoteci şi mai puţin de zece baruri pentru care nu vom mai prelungi contractele dacă păstrează profilul amintit. Nu am vrea să se mai vandă băuturi alcoolice, iar muzica din discotecă să nu îi deranjeze pe cei care locuiesc în apropierea acestora. Vreau să fie foarte clar. Susţin distracţiile studenţilor, dar în limite normale", afirmă rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea