Social

Un arab decide politica Danemarcei

Imigratia a fost subiectul central al bataliei electorale pentru parlamentul danez. Circa patru milioane de alegatori au fost asteptati, marti, la urne pentru a alege 175 de deputati din cei 808 candidati (dintre care 260 femei) din 9 partide. Groenlanda si Insulele Feroe urmau sa aleaga cite doi reprezentanti. Sondajele de opinie anticipau un rezultat strins al scrutinului, oferind, totusi, un mic avans guvernarii liberal- conservatoare a lui Anders Fogh Rasmussen, fata de opozitia de centru-stinga. Blocul de centru-dreapta urma sa obtina 85 de mandate in Parlament, in timp ce partidele de centru-stinga urmau sa aiba 83 de mandate. Potrivit analistilor, partidul de centru-dreapta Noua Alianta, recent infiintat si condus de un deputat radical, Naser Khader, de origine siriano-palestiniana, ar putea juca un rol important in aceste alegeri, obtinind 7 mandate. Khader are tatuat cuvintul „democratie“ pe bratul drept, vrea reforma sistemului de impozitare si conditii mai bune pentru solicitantii de azil. Relatia Danemarcei cu lumea musulmana a trecut printr-un moment de criza in 2005, dupa ce un ziar danez a publicat o caricatura a profetului Mahomed. Liderul opozitiei social-democrate, Helle Thorning-Schmidt, promite relaxarea restrictiilor referitoare la solicitantii de azil. Premierul de centru-dreapta, Anders Fogh Rasmussen, avertizeaza insa ca o astfel de masura ar transforma Danemarca intr-un magnet pentru refugiati. Politicile stricte de imigratie au reprezentat un punct important al programului de guvernare inca din 2001. Thorning-Schmidt, nora fostului lider al partidului laburist britanic, Neil Kinnock, vrea sa ofere unui grup de 500 de irakieni permisiunea de a trai si a munci in afara taberelor de refugiati pina cind Irakul este suficient de stabil pentru a permite intoarcerea lor acasa. Desi majoritatea danezilor doresc reducerea restrictiilor pentru solicitantii de azil politic , Thorning tot nu avea prea multe sanse de cistig. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea