Social

Ucraina devine un interlocutor incomod pentru Rusia

Presedintele Viktor Iuscenko nu s-a lasat intimidat de amenintarile liderului de la Kremlin. Inarmat cu statutul Ucrainei de membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, s-a deplasat la Kremlin pentru a pune capat razboiului gazului dintre Moscova si Kiev. Dar si pentru a apara politica tarii sale de aderare la structurile euro-atlantice. Presa a calificat intalnirea celor doi presedinti drept cea mai "misterioasa" din intreaga istorie a relatiilor ruso-ucrainene. Ucraina a promis sa achite Rusiei datoria la gaze, dar a evitat sa spuna cat anume va plati. Putin si Iuscenko s-au angajat sa schimbe structura livrarilor de gaze, dar nu au precizat in ce conditii. Asupra celorlalte probleme aflate in disputa - tema aderarii Ucrainei la NATO, flota Rusiei din Crimeea, delimitarea granitelor maritime, conditiile comerciale, garantiile pentru investitori - cei doi sefi de stat au ramas fiecare cu parerea sa, desi au decis sa aprofundeze negocierile.

Avantajele statutului de membru OMC

Dupa intrevederea cu Putin, Iuscenko a declarat ca tara sa nu va face pasul inapoi in privinta aderarii la Uniunea Europeana si la NATO, subliniind ca intentioneaza sa se foloseasca de avantajele de membra a Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) in relatiile cu Moscova. "Tinand cont ca si Rusia doreste sa se alature OMC, la poarta careia asteapta de 17 ani, intentionam sa folosim aceasta oportunitate pentru a ne intari pozitia in negocierile privind diferendele comerciale cu Moscova", cum ar fi masurile anti-dumping si alte restrictii impuse exporturilor ucrainene, a declarat liderul de la Kiev. Ucraina are un deficit anual de aproximativ sase miliarde de dolari fata de Moscova, jumatate din acesta fiind pus pe seama restrictiilor si taxelor impuse marfurilor ucrainene pe piata rusa. Intrand in acest club, puterea portocalie spera intr-o crestere economica a PIB-ului cu 1,7 la suta, a investitiilor straine directe, care anul trecut s-au apropiat de noua miliarde de dolari, dar si a exporturilor, cu 10 la suta. Siderurgia va fi sectorul cel mai avantajat, deoarece cotele impuse de Uniunea Europeana pentru otelul ucrainean vor disparea. Agricultorii ucraineni, care exploateaza unele dintre cele mai fertile terenuri din lume, pot spera, la randul lor, sa creasca exporturile, in special cele de cereale, cu pana la 15% pe termen mediu. Dupa aderarea efectiva a Kievului la OMC, negocierile prevazute cu UE pentru un acord de liber schimb vor deschide perspective suplimentare pentru fermierii din tara considerata acum "granarul Europei". In schimb, industria agroalimentara, pana in prezent protejata de stat, risca sa se confrunte cu "cel mai puternic soc" din istoria sa recenta si cu o dublare a importurilor, noteaza AFP. Iuscenko a subliniat ca tara sa nu va bloca aderarea Rusiei la OMC. Intrarea Moscovei in club este si in avantajul Kievului, deoarece 70 la suta din schimburile comerciale ale Ucrainei sunt cu Rusia.

Cu pasi sovaitori spre NATO

In ciuda amenintarilor liderului de la Kremlin ca Rusia isi poate indrepta rachetele spre Ucraina daca aceasta tara adera la NATO, seful statului ucrainean nu s-a aratat intimidat. El a raspuns ca Ucraina este dispusa sa interzica prin lege baze ale Aliantei Nord-Atlantice pe teritoriul sau si ca intentioneaza sa organizeze un referendum consacrat aderarii la NATO. Iuscenko a recunoscut ca ideea inca mai genereaza proteste din partea opozitiei si populatiei, adaugand ca 97% din ucraineni nu stiu ce reprezinta in realitate Alianta Nord-Atlantica , de aceea nu se grabesc sa sprijine aderarea. Intre timp, la Kiev, activitatea parlamentului ramane blocata. Opozitia parlamentara compusa din Partidul Regiunilor si comunisti a adus baloane cu heliu cu inscrisul "Nu NATO!" si drapele nationale ale Ucrainei. In sala de sedinta, miercuri s-a creat o zarva de nedescris, declansandu-se si alarma de incendiu. Pentru deblocarea activitatii Radei Supreme, liderii factiunilor partidelor de opozitie au solicitat o intrevedere cu presedintele Viktor Iuscenko. Puterea de la Kiev spera sa foloseasca amenintarile presedintelui Putin drept argument pentru accelerarea aderarii Ucrainei la structurile euroatlantice. Coalitia portocalie spera ca Ucraina va intra in NATO inainte de 2017 si ca vor scapa astfel si de flota rusa de la Sevastopol. Oleksandr Susko, consilierul ministrului ucrainean de externe, Volodimir Ogrizko, sustine ca tara sa are 50 la suta sanse de a obtine Planul de actiuni in vederea aderarii (Membership Ac­tion Plan), la summitul NATO din aprilie de la Bucuresti. El spune ca obtinerea MAP depinde de succesul sau esecul coalitiei la putere din Ucraina. "Este posibil ca liderii NATO sa prelungeasca procedurile pentru perioada de dupa summit, pentru a vedea daca alianta portocalie va rezista sau nu", estimeaza Susko. Ucraina este singura tara non-membra NATO care a trimis trupe in toate cele patru teatre de operatiuni ale aliatilor, iar oficialii militari ucraineni spun ca este bine sa fie implicati in astfel de actiuni pentru a acumula experienta.

Radare oferite Europei

Dupa ce Rusia a anuntat ca inchide bazele radar de la Mukacev si Sevastopol, directorul Agentiei Spatiale Ucrainene, Iuri Alekseiev, a declarat ca tara sa va propune Europei sa amplaseze acolo elemente ale preconizatului sau sistem de securitate antiracheta. Nikolai Pankov, unul dintre adjunctii ministrului rus al apararii, a pus decizia Rusiei de a renunta la radarele din Ucraina pe seama intentiei acestei foste republici sovietice de a adera la NATO. Totusi, liderul de la Kremlin a decis continuarea colaborarii militare cu Kievul, prelungind acordul "exploatarii si fabricarii in comun a rachetelor RS-20 Satan.

Negocieri misterioase in problema gazului

Cei doi presedinti au anuntat un acord de principiu asupra crizei gazelor, dupa ce Gazprom amenintase cu sistarea livrarilor catre Ucraina in cazul neachitarii unei datorii de 1,5 miliarde de dolari. Acest acord prevede suprimarea firmei intermediare, in profitul unei structuri transparente ce va fi detinuta la egalitate de Gazprom si compania ucraineana de distributie a gazelor Naftogaz Ukraini. RBC Daily apreciaza, totodata, ca acestea au fost cele mai misterioase negocieri dintre Putin si Iuscenko, indicand ca rezultatele convorbirilor de marti nu sunt inca in totalitate clare si au provocat deja comentarii contradictorii. In opinia directorului East European Gas Analysis, Mihail Korcemkin, RosUkrEnergo a reprezentat "departamentul pentru finantarea unor operatiuni speciale ale Federatiei Ruse in Ucraina", dar, intrucat utilitatea acestuia n-a fost dovedita in fapte, Moscova si-a pierdut interesul pentru respectiva structura. Seful Institutului pentru strategii globale de la Kiev, Vadim Karasev, considera ca Moscova a decis sa-l sustina pe Iuscenko in lupta cu Timosenko in schimbul unor avantaje pentru investitorii rusi in Ucraina. Un alt politolog ucrainean, Mihail Pogrebinski, considera insa ca Gazprom a obtinut in acest fel macar achitarea unei parti a datoriei pentru gazele consumate, chiar daca nu si garantia ca va incasa integral datoria. La Kiev, premierul Iulia Timosenko a salutat rezultatele negocierilor dintre presedintii Rusiei si Ucrainei. "Consider aceasta drept o mare victorie a coalitiei democratice", a afirmat ea la o reuniune a Executivului ucrainean. Potrivit Iuliei Timosenko, "s-a facut un pas pentru scoaterea din subteran a relatiilor bilaterale in domeniul gazelor naturale". Curios, Dmitri Medvedev, protejatul lui Vladimir Putin si sef al consiliului de administratie al Gazprom, s-a pronuntat miercuri pentru mentinerea intermediarilor in tranzactiile cu gaze cu Ucraina, ceea ce contrazice acordurile ruso-ucrainene anuntate marti. "Ar trebui mentinut un intermediar, pentru ca Ucraina nu poate plati mai mult decat pretul fixat pentru gazul ce provine din Asia Centrala, adica 179 de dolari pentru mia de metri cubi", a explicat el. "Daca Ucraina renunta la gazul din Asia Centrala si incepe sa cumpere gaz rusesc, pretul va creste cu o treime. Economia ucraineana nu va putea digera acest lucru", a adaugat prim-vicepremierul si marele favorit la alegerile prezidentiale din 2 martie.

Iulia Timosenko, lasata in ofsaid

Acordul asupra gazelor incheiat marti intre presedintii Rusiei si Ucrainei o scurtcircuiteaza pe Iulia Timosenko, cu toate ca documentul are la baza ideile sale privind inlaturarea firmei intermediare RosUkrEnergo din schema livrarilor de gaze rusesti catre Ucraina, scrie publicatia moscovita "Vremia Novostei". "Putin si Iuscenko si-au unit fortele impotriva Iuliei Timosenko, care si-a concentrat politica asupra distrugerii sistemului actual de aprovizionare cu gaze a Ucrainei", estimeaza cotidianul citat, adaugand ca Putin si Iuscenko au suprimat sistemul vechi, asa cum isi dorea Timosenko, creand unul nou, dar fara sa o consulte. Ziarul economic "RBC Daily" noteaza: "Kremlinul a decis sa-l sustina pe presedintele Iuscenko in lupta sa impotriva Iuliei Timosenko". "Iuscenko a venit in cele din urma. Daca nu venea la 12 februarie, negocierile ar fi fost purtate la 21 februarie cu adversarul sau Iulia Timosenko. Aceasta ameninta autoritatea presedintelui ucrainean, a unei parti a sustinatorilor lui din parlament, a lumii de afaceri si in final a sanselor acestuia de a fi reales in 2009", adauga publicatia citata. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea