Social

Tricolorii o văd pe Steaua în Ligă

Jucătorii echipei naţionale a Romaniei sunt de părere că Steaua are forţa necesară de a se califica în grupele Ligii Campionilor după o pauză de zece ani. Căpitanul Cristian Chivu crede că roş-albaştrii "au faţă" pentru cea mai tare competiţie intercluburi din lume. "Au tricouri frumoase, sunt băieţi tineri, cred că au faţă, cred că au şi fizicul destul de reuşit. Ar cam fi vremea, după zece ani, ca o echipă romanească să ne reprezinte în Liga Campionilor. Prin rezultatele de anul trecut, prin faptul că dovedeşte încă o dată că este o echipă matură, valoroasă, cred că are faţă de grupele Ligii Campionilor", a precizat Chivu, care este convins că şi Dinamo, şi Rapid vor merge mai departe. Atacantul lui şahtior Doneţk, Ciprian Marica, crede în forţa echipelor romaneşti: "Steaua are mari şanse să ajungă în grupe". Fostul rapidist Daniel Niculae crede că rivala Steaua trebuie să creadă în propria forţă. "Steaua este calificată în proporţie de 95 la sută. Trebuie doar să se concentreze, pentru că cei de la Standard nu le pot pune probleme. Steaua este puternică şi nu cred că se poate încurca acum, cu Standard Liege ", a adăugat Niculae. Mijlocaşul Florentin Petre este optimist în ceea ce priveşte şansele de calificare a echipelor Dinamo şi Rapid în primul tur al Cupei UEFA. "Pe Dinamo am văzut-o doar o repriză, iar meciul Rapidului, înregistrat. După ce am văzut, cred că se vor califica mai departe. În ceea ce priveşte Rapidul, e normal ca Sarajevo să fie favorită după ce au caştigat primul meci. Dar e important ca Rapid să joace bine şi să caştige returul", a spus Petre, care consideră că Steaua va reuşi să se califice în acest sezon în grupele Ligii Campionilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea