Social

Transportatorii si cercetatorii pregatesc greve

Noi amenintari cu greva la adresa guvernantilor. Astazi cercetatorii din Federatia Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare- Proiectare au iesit in strada, nu prea departe fiind si transportatorii rutieri, care ameninta cu greva. Astazi, reprezentantii transportatorilor au anuntat ca in cursul zilei de maine se vor intalni cu ministrul Ludovic Orban pentru a semna un protocol cu privire la revendicarile lor, iar in cazul esuarii negocierilor vor declansa peste cateva zile un protest national. Protocolul care ar trebui semnat contine 11 revendicari , printre care eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, eliminarea totala a restrictiilor de circulatie a camioanelor, anularea taxei de inmatriculare pentru vehiculele cu Euro 4 si Euro 5, asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburanti si monitorizarea de catre asociatiile patronale din transporturi a utilizarii acestora pentru constructia si intretinerea drumurilor. De asemenea, transportatorii mai solicita simplificarea procedurilor de inmatriculare, numirea in consiliile de administratie ale organismelor subordonate Ministerului Transporturilor a reprezentantilor asociatiilor patronale din transporturi, infiintarea unui organism unic de control si actualizarea distantelor tarifare in raport cu noua retea rutiera. Ei au spus ca, in cazul in care nici dupa protestul la nivel national Ministerul Transporturilor nu le va accepta revendicarile, toti transportatorii de marfa si calatori isi vor opri activitatea la inceputul lunii aprilie.

Cercetatorii au protestat si ei astazi

Astazi cateva zeci de sindicalisti din cercetare au pichetat Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Ministerul Educatiei, reclamand "nepasarea" autoritatilor fata de acest domeniu si lipsa finantarii, care va duce la distrugerea lui. Acest protest a venit in continuarea masurii adoptate de presedintele sindicalistilor din cercetare, care a intrat luni in greva foamei . Protestatarii reclama faptul ca Guvernul a alocat prea putini bani pentru cercetare, dar si faptul ca institutele de cercetare sunt privatizate si transformate in "paradisuri imobiliare". Sindicalistii din cercetare considera ca situatia din domeniu a ajuns "la limita" si reclama indiferenta autoritatilor statului privind acest domeniu. In plus, sindicalistii au spus ca finantarea pentru cercetare este ca si inexistenta, inca din 2005, cand bugetul alocat acestui domeniu a fost transferat la bugetul educatiei. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea