Social

Transhumanta este ilegala

Transhumanta este interzisa si cei prinsi ca plimba oile dintr-un loc intr-altul sint pasibili de amenzi. „In prezent, transhumanta este ilegala pentru ca incalca regulile de bunastare animala si de transport. Amenzile pentru transportul ilegal al animalelor sint cuprinse intre 1.000 si 3.000 de lei“, a spus Marian Avram , presedintele ANSV. Ciobanii vor putea transporta oile doar pe distante scurte si numai dupa ce traseul a fost autorizat de Directia Sanitar-Veterinara din judet. „Noi trebuie sa stim cite animale sint, daca sint vaccinate, deparazitate, unde pasuneaza, unde circula. Pasunarea asta nu poate sa se desfasoare asa oriunde. Sa transporti animalele din Sibiu pina in delta e o greseala si e ilegal“, a spus Avram. El a precizat ca nu va mai fi permisa aceasta miscare a animalelor chiar daca transhumanta este specific romaneasca si dateaza de pe vremea lui Stefan cel Mare. Aceasta pentru ca regulile sanitar veterinare impun ca vehiculele cu care sint transportate animalele sa aiba sisteme de adapare permanenta, sa fie realizate minimum doua opriri in 24 de ore, iar in cazul transporturilor de peste doua zile, animalele trebuie sa fie cazate intr-o ferma autorizata. „In cazul transhumantei nu sint respectate nici una dintre aceste masuri si, in plus, animalele trec pe drumuri nationale si incalca proprietati“, a spus Avram.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea