Social

Transferurile cu cantec de la Steaua

Presa sportiva a sesizat in ultimii doi ani nenumarate nereguli in derularea transferurilor de jucatori din Liga 1. Numele clubului Steaua a aparut de mai multe ori pe prima pagina in legatura cu acest subiect. Ca manager general al clubului din Ghencea, Meme Stoica a fost cel care a negociat si parafat multe dintre transferurile din ultimii ani. Dica, Neaga, Elton si Andrey sunt doar cativa dintre jucatorii despre ale caror contracte s-a scris ca sunt dubioase. Meme Stoica a ajuns la Steaua in anul 2004. In aceeasi perioada a fost transferat de la Pitesti la clubul din Ghencea atacantul Nicolae Dica . Suma de transfer: 350 de mii de dolari. In presa au aparut insa articole conform carora patronul Stelei ar fi platit cu 400 de mii de dolari mai mult, bani care nu ar fi fost declarati insa oficial. Telenovela cu Adrian Neaga a inceput in iunie 2001. Valoarea transferului de la FC Arges la Steaua: 800 de mii de dolari plus 45 la suta din vanzarea ulterioara. Oficial insa, Steaua achita doar jumatate din suma. Jurnalistii sportivi spun ca restul de 400 de mii de dolari au fost platiti, insa nu in cadru oficial. In februarie 2005 pitesteanul este transferat la Chunnam Dragons pentru 1 milion de dolari . Gigi Becali plateste clubului argesean doar 200 de mii de dolari. Urmeaza transferurile brazilienilor Elton si Andrey, jucatori adusi la Steaua de MM Stoica. Suma achitata firmei de consultanta este insa mai mare decat cea de transfer. In cazul portarului Andrey, Gigi Becali a scos din buzunar 300 de mii de dolari pentru transfer si 700 de mii au ajuns la firma de consultanta, un off shore din Cipru. Desi a stat doar 3 luni la Steaua, pentru brazilianul Elton s-au platit 1,2 milioane de dolari: 800 de mii au ajuns in conturile clubului Corinthians , iar cu 400 de mii de dolari a fost platit impresarul Renato Dupre. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea