Social

Tortionarii comunisti vor fi condamnati

Guvernul pregateste o modificare a Codului penal pentru a include abuzurile savirsite in perioada comunista in categoria crimelor impotriva umanitatii. Toti vinovatii vor putea fi condamnati penal chiar si dupa 60 ani de la savirsirea faptei. Guvernul va propune in aproximativ o luna un nou proiect de modificare a Codului penal prin care toate crimele si abuzurile savirsite in timpul regimului comunist sa devina imprescriptibile. „Pentru ca vor fi incluse in categoria crimelor impotriva umanitatii, toate abuzurile savirsite in perioada comunista vor putea fi sanctionate de lege chiar si dupa cinci decenii. Va fi modificat articolul 358 din Codul penal si cei care au savirsit crime si abuzuri vor fi pedepsiti. Daca nazistii sint urmariti si acum prin padurile amazoniene, noi de ce sa nu ii pedepsim pe criminalii din perioada comunista? Acum, multi dintre ei se bucura chiar de o situatie sociala foarte buna“, a spus Marius Oprea , presedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. El a precizat ca acest proiect de lege va fi promovat de Guvern, dar in urmatoarea luna se va incerca si obtinerea sustinerii cercetatorilor din Europa si Statele Unite. „Au fost 617.872 de oameni inchisi sau deportati. In plus, din documentele studiate pina acum a rezultat ca sint in jur de 10.000 de oameni executati fara sentinta, iar numarul acestora creste pe masura ce mai studiem documente“, a mai declarat Oprea. El a aratat ca prin aceasta masura se va da posibilitatea fostilor condamnati sa le fie reabilitat numele fara a se mai adresa instantei, cum este in prezent. „Vor fi automat recunoscuti ca victime ale comunismului fara o decizie judecatoreasca. Acest proiect se va adauga unei legi speciale prin care cei responsabili de acte represive sa-si piarda pensiile“, a adaugat Oprea. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea