Social

Tichetele de masa, tot pe hartie

Tichetele de masa au toate sansele sa ajunga la beneficiari tot sub forma actuala, de bonuri de hartie, ideea de inlocuire a lor cu un card in care sa fie virata contravalorea lor nefiind sprijinita nici de Guvern si nici de comisiile din Senat. Desi senatorii din Comisia pentru buget au avizat favorabil aceasta propunere legislativa facuta de doi parlamentari conservatori pentru un astfel de card, Comisia pentru munca a respins initiativa, aducand si argumente. Astfel, angajatorii, unitatile care emit bonuri de masa si unitatile din administratie publica fac decontarile prin banci, si de aceea motivatia ca schimbarea modalitatii de ajungere la beneficiar a alocatiei individuale de hrana ar reduce birocratia nu se justifica. Apoi, cresterea continua a numarului de beneficiari - de la 170.000 de salariati, cati erau in 1999, la peste 1.250.000 in 2004 - nu este insotita, ca dispersie teritoriala, de crestere cu aceeasi viteza a numarului magazinelor dotate cu cititoare de carduri bancare. Exista de aceea riscul ca in unele zone oamenii sa nu mai aiba posibilitatea de a beneficia de acest pachet salarial. In plus, senatorii au sesizat si faptul ca propunerea micsoreaza valoarea tichetelor de masa de la 7,15 lei la 7 lei. In fine, senatorii din Comisia pentru munca au tinut sa precizeze si faptul ca bonurile de masa, desi fac parte din pachetul salarial, nu sunt salariu si nici nu trebuie incurajata aceasta confuzie. Plenul Senatului va lua o decizie, dupa care se va pronunta si Camera Deputatilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea