Social

Terapia prin ras combate stresul

In timp ce radem, organismul nostru secreta un hormon care stimuleaza activitatea inimii si actioneaza ca un analgezic natural. Este un lucru bine cunoscut faptul ca sanatatea si buna-dispozitie depind in mod direct una de cealalta. Persoanele optimiste, care nu uita sa priveasca si partea buna a lucrurilor, sunt mult mai ferite de bolile legate de stres. Medicii, psihologii si psihiatrii au cazut de acord asupra beneficiilor pe care rasul le aduce asupra starii de sanatate a bolnavilor. Ei au confirmat faptul ca persoanele vesele, care rad mai mult, se imbolnavesc mai rar in comparatie cu cele care sufera de anxietate cronica. Un ras sanatos este un remediu extrem de folositor la locul de munca. "Prin ras se elibereaza o cantitate foarte mare de energie, problemele zilnice sunt tratate cu o mai mare usurinta. Terapia prin ras este foarte eficienta in cazul unor afectiuni precum depresia, insa numai daca este insotita de o terapie complementara", a afirmat psihologul Dan Lungu . Cercetatorii au descoperit ca oamenii cu cat sunt mai supusi stresului, cu atat mai mult simt nevoia sa se destinda cu ajutorul rasului, deoarece astfel putem privi lucrurile dintr-o alta perspectiva. Potrivit studiilor, rasul nu numai ca detensioneaza, dar prin intermediul sau se ard calorii, se imbunatateste digestia, se reduce stresul si ritmul alert al inimii si se stimuleaza apetitul. Explicatia sta in faptul ca in timp ce radem organismul nostru secreta un hormon care stimuleaza activitatea inimii si actioneaza ca un analgezic natural. 10 minute de ras, ne relaxeaza organismul "Rasul este cel mai eficient factor de relaxare. Un minut petrecut razand ofera organismului pana la 45 de minute de relaxare terapeutica. Rasul are un efect chiar mai puternic decat exercitiile fizice, deoarece rezultatele sale se prelungesc chiar si dupa ce activitatea inceteaza", a explicat neurologul francez Henri Rubenstein, in cadrul studiului sau cu privire la consecintele rasului asupra sanatatii. "Pentru persoanele imobilizate la pat, rasul poate fi singura forma de exercitiu pe care il pot efectua, 10 minute de ras zilnic fiind suficiente pentru ca efectele benefice sa fie resimtite intreaga zi", a continuat acesta. Medicii considera ca terapia prin ras este utila in cazul persoanelor care sufera de insomnie, tensiune arteriala crescuta, depresie, dureri articulare, diabet si alte afectiuni legate de stres. Terapia este neindicata insa persoanelor care sufera de hernie, dureri ale pieptului sau femeilor insarcinate. Potrivit cercetatorilor, 94 la suta din afectiuni sunt cauzate de stres, de restul facandu-se vinovate bacteriile si virusii. De aceea, se considera ca, prin reducerea stresului, toate functiile corpului se vor imbunatati. Cercetarile au aratat ca imediat ce persoanele rad, corpul si mintea se detensioneaza. Dar atunci cand organismul este incordat si tensionat, tensiunea arteriala creste, afectand inima, creierul si rinichii, conducand la o functionare deficitara a intregului sistem. Pierr Vachet, un medic francez, care a studiat psihologia rasului timp de mai multi ani, a ajuns la concluzia ca prin ras vasele de sange se largesc, trimitandu-se astfel mai mult sange catre extremitati. Rasul stimuleaza producerea unor hormoni, catecolamine, care declanseaza eliberarea endorfinelor catre creier, inducand o senzatie de relaxare si o stare de bine . Umorul controleaza durerea prin: Distragerea atentiei Reducerea tensiunii Privirea situatiei dintr-un alt unghi Cresterea numaru­lui de endorfine Aboneaza-te la Newsletter-ul de Sanatate Acasa.ro ca sa afli cum iti mentii sanatatea si frumusetea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea