Social

Taximetriştii romani, la mare căutare în Anglia

Companiile de taxi din Londra, capitala Regatului Unit, pun la bătaie 100 de slujbe pentru şoferii romani. Oferta este valabilă pană la începutul lunii aprilie, iar cei care vor reuşi să intre în graţiile angajatorului din Marea Britanie vor beneficia de un contract de muncă pe o perioadă de un an. În plus, salariul promis este cuprins între 1.800 şi 2.000 de lire sterline/ lună, programul fiind de 48 de ore pe săptămană. Lucrul suplimentar este plătit separat. Cazarea nu este asigurată, deşi cei care vor cere angajatorului o locuinţă temporară vor trebui să plătescă cel mult 500 de lire sterline/lună. Din salariul brut se va mai reţine 25% pentru taxe şi impozite, sumă care va fi returnată la sfarşitul anului. De asemenea, angajaţii vor avea dreptul la 20 de zile de concediu plătite, pe an. Oferta sună bine, dar pană la obţinerea locului de muncă candidaţii au de trecut cateva probe faţă în faţă cu angajatorul britanic. După depunerea dosarului şi trecerea de prima fază a interviului, care se desfăşoară în limba engleză, candidaţii participă la un training, după care au de susţinut un examen pe simulator auto şi un nou interviu în limba engleză. „Se dă un mic test pe simulator ca să se testeze abilităţile de orientare ale candidaţilor, într-un oraş necunoscut, după indicaţiile dispecerului şi ale aparatului GPS. Va fi şi o discuţie pe legislaţie", spune Florentina Neacşu, consilier NBS Accept. Ea mai susţine că viitorii angajaţi ai companiei din Londra vor avea la dispoziţie maximum două săptămani pentru acomodare. „Majoritatea celor interesaţi sunt tineri" Taximetriştii bucureşteni sunt interesaţi de ofertă, deşi sunt sceptici cand vine vorba de condusul cu volanul pe partea dreaptă. „E o ofertă interesantă, oricum mult mai avantajoasă ca aici, în Romania. Şi engleză cată îmi trebuie? Că unde mergi şi de astea nu e aşa complicat! Doar nu o să fac filosofie în maşină, mai ales că englezii sunt mai afurisiţi", spune Andrei, 27 de ani, taximetrist de 2 ani în Capitală. Tinerii sunt cei mai receptivi la ofertă, sunt de părere şi angajaţii agenţiei de recutare. „Nu cred că sunt doi candidaţi peste 45 de ani. Majoritatea celor interesaţi sunt tineri, pană în 40 de ani", spune Florentina Neacşu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea