Social

Supradotatii: o bogatie prafuita a Romaniei

Fie ca plasmuiesc in plastilina tot ce vad la Discovery, fie ca o iau pe urmele lui Bruce Lee sau n-au egal la chitara, copiii supradotati nu sint mici Einstein. Sint doar talente pure, care in Romania sint tinute la capac de o educatie destinata mediocrilor si de vechiul sistem pile&relatii. Pina nu ajungi sa stai de vorba cu ei, pititi prin apartamente din cartiere marginase ale Bucurestiului, nu stii la ce sa te astepti de la niste pusti despre care se spune ca sint supradotati, supertalentati sau daruiti de la natura: mici genii capabile de performante gen NASA ori doar niste copii cu zece pe linie? „Profilul de personalitate al copilului gifted e dat de niste caracteristici dominate de aceea ca e un om care nu renunta. Sint nativ inzestrati, dar au si luptat foarte mult, nu s-au lasat aplatizati, calcati in picioare de un sistem obtuz, care adesea nu ii doreste. Mai sint curiozitatea deosebita, dorinta de cunoastere, spirit extrem de vioi, viteza mare de gindire, inventivitatea in gasirea de solutii noi“, le face un scurt portret-robot profesorul Florian Colceag, presedintele asociatiei IRSCA Gifted Education (principala promotoare a unui sistem de educatie diferentiata pentru copiii cu abilitati inalte). „Eu vad termenul asta, supradotat, ca pe un inlocuitor al unei categorii de oameni care dovedesc ca au un talent, ca stiu ce trebuie facut cu el si ca pot ajunge printre cei mai mari intr-un anumit domeniu. Multi ma considera geniu. Eu le spun ca nu vreau sa fiu, pentru ca geniile nu traiesc mult. Cred ca mai am de dovedit niste lucruri“, glumeste Mircea Stefan Gogoncea, care la 15 ani e considerat cel mai premiat tinar roman. Are 118 premii de virf in opt domenii, de la chitara clasica la informatica. Stapin peste imperiul plastilinei La cei opt ani si un metru inaltime, Andrei Serban e genul de copil caruia chiar i se potriveste celebra formula „cu minutele astea doua...“. In citeva minute, e in stare sa scoata din cirnaciorii lui de plastilina de toate culorile o vrabie mai mica decit unghia, dar finisata la cel mai mic detaliu. Are zeci de animale, reale sau fantastice, si personaje din desene animate, toate facute din plastilina, dar de o asemenea perfectiune a detaliului si a culorii, incit se califica la titulatura de statuete. Totul a inceput cind avea patru ani. „I-am cumparat plastilina, i-am aratat cum sa se joace cu ea. Intr-o seara, pe Discovery, era o comparatie intre dragonul asiatic si cel european, ceva din mitologie. Noi ii citeam de la televizor, pentru ca nu poti sa stai cu el fara sa-i spui despre ce e vorba. Si el imi zice deodata: «Ia uite mami ce-am facut eu!» Facuse un dragon“, isi aminteste despre debut mama lui Andrei, Aurelia. Primul lui modelaj, dragonul, il mai are si acum, o mica bijuterie multicolora, data cu lac de unghii de maica-sa, ca sa reziste vremii. Prichindelul, foarte sigur pe el, are o explicatie simpla pentru pasiunea lui, pe linga aceea ca a ajuns sa stie ca e probabil singurul copil care poate duce plastilina la grad de arta: „Eu puteam sa-mi fac niste jucarii foarte, foarte interesante. De ce sa ma duc la magazin sa-mi cumpar, unde costa foarte mult? Pot sa-mi fac singur jucariile!“. Desi parintii il incurajeaza mereu sa aiba initiativa in rasucirea plastilinei, Andrei si-a dezvoltat un sistem de aparare: le face pe furis, sub masa, fara sa se uite. „Ca sa ma ascund!“, explica el, in timp ce mami elucideaza misterul: cind vedea o jucarie frumoasa facuta de Andrei, o lua si o punea deoparte, la colectie. Spaime: miinile si golanasii In timp ce Andrei da nastere, cu o singura mina si fara sa se uite, unei pisici din plastilina rosie, iti dai seama ca mintea piciului a luat-o inaintea virstei sale dintr-o singura cifra: „De ce oare Romania nu e ca alte tari, asa de extraordinara? Multe lucruri de la noi sint facute in China, pina si o cutie obisnuita n-o putem face noi, nu-mi vine sa cred. Pariez ca si sifonierul asta e facut tocmai in Australia“. Andrei explica cum a ajuns sa umple „ograda bunicii“, un spatiu creat de el numai din plastilina, cu tot felul de animale sofisticate: „E simplu, pipai! La miniaturi trebuie sa ma misc cu foarte multa finete, trebuie sa stii cum sa-ti misti miinile. Dar acum am miinile mari, mi-au crescut, le am mai mari decit colegii de la scoala“. Principalele surse de inspiratie ale lui Andrei sint televizorul si enciclopedia tatalui sau. Inspector la RATB, Daniel Serban isi gaseste timp sa studieze tot ce i se pare iesit din comun, de la planete la mecanica, istorie si geografie. „Noi incercam sa-i canalizam energia spre ceea ce ii place lui sa faca, spre afinitatile lui. Parintii nostri n-au facut asta cu noi“, spune el. Marea lui spaima e ca Andrei sta mai mult in casa, cu plastilina lui: „Mi-e frica sa nu-mi spuna mai tirziu, tati, mi-am ratat copilaria“. „Are doi prieteni la bloc, dar ei au cu totul alte valori. Il fac fraier, il alearga pentru ca nu vorbeste urit ca ei. Odata a venit plingind, ca Gabi si Georgica il contrazic ca ziua nu incepe la 12 noaptea“, povesteste Aurelia Serban. „Eu sint mai sensibil, asa, dar sint si barbat“, se apara insa Andrei. Un mic Bruce Lee Multiplu campion national, Giuliano Zamolo nu mai are nimic de dovedit in Romania, cind vine vorba de wushu , arta martiala a Chinei antice. Are 14 ani, se trage din strabunici italieni veniti de la Udine si s-a apucat de karate in clasa intii. „Am facut trei ani si jumatate de karate shito-ryu, dupa care am trecut la wushu, din cauza unei deceptii la campionatele nationale... M-au furat si am luat locul trei“, se zgirceste in amanunte blondul Giuliano. Stefania, mama lui, detaliaza: „Locul intii l-a luat un elev al presedintelui federatiei. Giuli trebuia sa faca o kata la categoria lui, dar antrenoarea, la intelegere cu presedintele, l-a pus sa faca una de centura maro. El a spus, bine, dar nu am voie, ma depuncteaza. A facut-o, era foarte bine pregatit, dar a fost depunctat. Lumea tipa in sala ca e facatura. La sfirsit, presedintele federatiei i-a spus: «De data asta te-am facut, Giuli!» Pe fata, unui copil...“, e scandalizata si acum mama campionului. Fortat sa treaca la wushu, pentru ca daca ar fi trecut la alt club de karate ar fi trebuit sa plateasca 2.000 de euro, Giuliano e acum considerat de seniori ca Tita, Ganci, Gurbanescu sau Zmarandescu drept singurul copil valoros din acest sport. Desi n-a ajuns precum celebrul Bruce Lee, sa-si dezvolte propriul stil pornind de la wushu, cind il vezi pe Giuliano cum sare ca o lacusta, rotindu-si cu agilitate bastoanele si palosele chinezesti, pare ca nu are nici un defect in executarea unui taolu (lupta cu un adversar imaginar, in wushu). Nu e chiar asa: „E foarte emotiv, asta e cel mai mare defect al lui. Are cei mai buni antrenori din Romania, dar sala nu e dotata, sportul asta nu are traditie la noi si banii lipsesc“, spune Stefania. De aceea, Giuliano a luat doar locul 7 la europene si 15 la mondiale: „Din cauza nepregatirii, adica nu ma duc nicaieri afara, stau numai aici in Romania si cind vad atita lume la campionate...“. Banii vorbesc Cu lipsa banilor nu se poate lupta Giuliano, oricit wushu ar sti. Federatia i-a sponsorizat pina acum deplasarile la campionate, i-a dat echipamente si arme de concurs. Mai mult nu se poate, iar competitiile internationale intre cluburi, unde pustiul ar putea scapa de emotii, prin experienta, ramin departe. Visul lui Giuliano e sa ajunga la un stagiu de antrenament in China, la unul dintre templele lor. Acolo ar face trei antrenamente pe zi, timp de o luna, dar suma de 3.000 de euro il face sa rida pe tatal Radu Zamolo, sofer de camion. „E greu, dar reusesc“, incheie, cu fruntea incruntata de hotarire, Giuliano, cind il intrebi cum face sa imbine antrenamentele epuizante cu mediile scolare ridicate. Tras inapoi de sistem „Cind eram mic, mi-am dorit sa ajung un om rotund, sa nu am vreo parte ciopirtita. Am mers pe ideea omului renascentist, multilateral instruit. Ma gindesc ca daca nu explorez o parte a lumii, voi fi ciobit“, spune Stefan Mircea Gogoncea, care la 15 ani are o mina de poet si e atit de premiat pentru chitara clasica, informatica, matematica si arte, incit a pierdut sirul. Elev in clasa a X-a la „ George Enescu “, Stefan spune ca de multe ori s-a simtit tras inapoi de sistemul nostru de invatamint. „Am nevoie de un anumit gen de profesor, care in Romania nu se prea gaseste. Atit timp cit nu ai un profesor foarte bun in ceea ce face, nici tu nu poti avansa, decit daca esti autodidact, ceea ce eu am cam facut in ultimul timp“. Un adolescent tipic, care la scoala nu a scapat de porecle precum „dictionar ambulant“ sau „tocilar“, desi nu incearca „sa abuzeze de ceea ce stie“, Gogoncea gindeste ascutit ca un brici. „Oamenii se impart in doua categorii, cind stau in jurul unuia care are succes. Cei care vor sa-l sustina si il admira si cei vreo 20% care sint invidiosi si care ar face orice sa te traga inapoi. De multe ori am avut de-a face cu persoane importante, care au preferat sa aleaga pe altii in locul meu. Cutare e mama concurentului, alta e acasa .ro/sotia" title="sotia">sotia fratelui bunicului...“, ride acum Stefan, amintindu-si cite deceptii a avut la concursuri. Cind il intrebi de viitor, tinind cont de toate piedicile pe care le intimpina in dezvoltarea lui intr-ale chitarei si informaticii, replica lui Gogoncea arde: „Eu as ramine in tara cu tot dragul, daca as avea certitudinea ca pot sa fac ceva aici. Dar nu m-as sacrifica pentru nimic, doar ca sa stau in Romania“. Crima mediocritatii Profesorul Florian Colceag, prin mina caruia au trecut o gramada de loturi olimpice de matematicieni, crede cu tarie in sistemul de educatie diferentiata pentru copiii supradotati, pe care incearca de ani buni sa-l implementeze in Romania. „Punctul-cheie este dezvoltarea abilitatilor copiilor pina la potentialul lor maxim, care se poate pierde intr-o societate care nu le foloseste talentele. Antrenamentul lor presupune metodologii didactice si psiho-pedagogice care sa le dezvolte creativitatea, inteligenta si motivatia“, spune presedintele asociatiei IRSCA Gifted Education, care a infiintat de altfel un intreg consortiu (Edugate) pentru a se ocupa de aceasta problematica. De ce au nevoie anumiti copii de altceva decit majoritatea celorlalti? „Conflictele apar permanent, inca de cind sint mici, cind un astfel de copil incepe sa puna intrebari, iar parintele plictisit, obosit sau uneori electrificat de o sticla de bautura il trimite la pascut cu un «ia mai lasa-ma in pace». La intrebarile lor, nu primesc raspunsuri care sa-i motiveze. La scoala, profesorii ii pun la colt pentru ca pun intrebari penetrante si omul ala pur si simplu e depasit sau prea strins cu usa de programa ca sa-i raspunda“, explica Colceag ce ar schimba centrele de educatie diferentiata, despre care a studiat in America. Asociatiile din consortiul Edugate s-au preocupat, pina acum, in special de antrenarea unor profesori si psihologi pe mina carora ar urma sa intre copiii supradotati. Florian Colceag are acum un motiv de a spera: legea educatiei diferentiate pentru copiii cu abilitati inalte intra in vigoare anul acesta, fiind votata in Parlament. „Stiu foarte bine ce resursa uriasa e inteligenta umana si cit de mare nevoie e de ea. Am hotarit sa lucrez din exterior. Mi-am dat demisia din sistemul de invatamint in 2002, pentru ca eram satul sa promovez sistemul gifted education la Ministerul Educatiei si de raspunsurile lor obtuze. A fost o lupta uriasa. Nu o sa uit diversi ministri care-mi spuneau: de ce sa-i crestem pe copiii astia deosebiti, vrei sa ne ia locul mai tirziu? Noi sintem niste mediocri. In clipa cind ii calci pe altii in picioare, pentru ca tu esti mediocru, ar trebui sa existe o pedeapsa legala“, mai spune Colceag. Marginalizarea celor mai altfel „Supradotatii pot fi priviti cu invidie de catre ceilalti copii. Ei sint obisnuiti de mici sa faca fata unor cerinte si responsabilitati pe care alti copii nu le au. Intelectual, ei se maturizeaza de foarte devreme“, spune psihologul Cristiana Levitchi, de la Spitalul de Copii „ Victor Gomoiu “. „Omul are tendinta de a marginaliza ceea ce nu intelege. La copii, spiritul asta de casta, de a fi in ton cu ceilalti, e foarte important si unul care e altfel e automat respins. Cel altfel decit noi e considerat un extraterestru, daca se imbraca altfel, daca nu gindeste ca noi, daca are alte preocupari“, mai explica psihologul de ce adeseori copiii foarte talentati devin niste paria. „A cere copilului mai mult decit poate e o mare prostie. Parintele trebuie sa stie care e limita si sa nu-i ceara atit de mult incit sa clacheze“, avertizeaza psihologul Cristiana Levitchi, in legatura cu suprasolicitarea. „Toti incearca sa te puna la colt“ Muzica iesita din vioara Alexandrei Abrudan, eleva de 14 ani de la „George Enescu“, a cistigat un teanc de diplome la concursuri, desi ea stie ca s-a apucat tirziu de instrument – la opt ani. Gusturile ei muzicale, din afara celor 6-8 ore cit studiaza pe zi, arcusul, te lasa masca: 2Pac, Snoop Dogg, Guns ‘N’ Roses, Marilyn Manson. „In domeniul muzicii, trebuie sa ai ori pe mama, ori pe tata in domeniu si sa aiba un nume mare. Sau sa ai bani pentru un profesor foarte mare. Altfel e greu, toti incearca sa te puna la colt, oricit ar nega-o. Se intimpla uneori chiar la tine in scoala, unde ar trebui sa fii ajutat“, spune Alexandra, care vrea sa studieze vioara in Anglia si sa ajunga solista.
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea