Social

SUA isi inchid consulatul din Banja Luka

Statele Unite isi inchid temporar consulatul din Banja Luka , capitala sarbilor bosniaci, si solicita autoritatilor sarbe sa consolideze securitatea in jurul Ambasadei americane de la Belgrad dupa manifestatiile violente care au avut loc ieri impotriva independentei Kosovo si care au avut drept principal obiectiv al atacurilor reprezentantele diplomatice ale SUA. Ambasadorul american in Bosnia a anuntat astazi inchiderea temporara a biroului din Banja Luka, datorita amenintarilor adresate misiunii diplomatice din zona de catre sarbii bosniaci. In acest fel autoritatile americane doresc protejarea americanilor si a angajatilor locali de manifestatiile violente care au loc in ultimele zile. Ieri au avut loc in zonele locuite de sarbi manifestatii impotriva independentei Kosovo. La manifestatia din Banja Luka, la care au participat circa 2.000 de oameni, mai multi tineri au aruncat cu pietre in reprezentanta americana si au incercat sa o atace direct, dar au fost impiedicati de politie. In schimb ei au ars steagul american, pe cel al UE si pe cel al Germaniei, in semn de protest fata de recunoasterea independentei Kosovo de catre aceste tari. Ca raspuns la aceste actiuni politia sarba bosniaca a spus astazi ca masurile de securitate vor fi consolidate la toate misiunile diplomatice din Banja Luka. O alta manifestatie, de data aceasta insa mult mai de anvergura a avut loc la Belgrad, acolo unde peste 500 de mii de oameni au strigat "Kosovo este a Serbiei". Aseara in capitala sarba au izbucnit si violentele, sute de manifestanti atacand mai multe reprezentante diplomatice. Cu cea mai mare furie a fost atacata insa cea a Statelor Unite, cladire care a fost atacata cu pietre, sticle si cauciucuri aprinse, un om pierzandu-si viata in aceste incidente. Urmare a acestor evenimente SUA au cerut autoritatilor sarbe consolidarea securitatii in jurul Ambasadei americane de la Belgrad. Peste 70 de oameni, dintre care 19 politisti, au fost raniti in confruntarile de aseara de la Belgrad. Au mai fost inregistrate si sute de arestari in randul manifestantilor sarbi, care au protestat in ultimele zile fata de proclamarea independentei provinciei Kosovo, care a avut loc duminica, 17 februarie. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea