Social

Studentul Traian Basescu ii punea pe colegii chiulangii sa frece puntea

Absolvenţii primei promoţii a Academiei Navale "Mircea cel Bătran" din Constanţa, cea din anul 1976, se mandresc că au fost colegi cu preşedintele Traian Băsescu. La aniversarea a 30 de ani de la terminarea facultăţii, manifestare la care a participat şi şeful statului, foştii studenţi au fost emoţionaţi şi au ţinut să-i strangă mana preşedintelui ţării şi să depene amintiri de pe vremea studenţiei. Colegii şi-au amintit cum, în anul III de practică pe Bricul "Mircea", cand Băsescu era de serviciu pentru efectuarea curăţeniei pe nava-şcoală, acesta îi punea la treabă pe cei care încercau să chiulească. După părerea lor, Traian Băsescu a rămas acelaşi vesel şi bun coleg. Din promoţia lui Băsescu au fost prezenţi peste 90 de foşti studenţi, din totalul de 215 absolvenţi, aproape toţi ajungand comandanţi de cursă lungă, mecanici-şefi şi electricieni -şefi. După terminarea studiilor, Traian Băsescu a comandat nava-amiral a flotei Romaniei, tancul petrolier "Biruinţa", de 164.000 tdw. A ajuns apoi ministru al transporturilor, şef de partid, primar general al Capitalei şi preşedinte al ţării, fiind primul comandant de cursă lungă din lume care a ajuns şef de stat. Băsescu sărea gardul şi-n studenţie Profesorii şi camarazii lui Traian Băsescu de ucenicie într-ale marinăriei n-au ezitat însă să rememoreze în faţa reportofoanelor şi camerelor de luat vederi întamplările din studenţie. Ei au confirmat ceea ce însuşi Traian Băsescu mărturisea cu catva timp în urmă: studentul Băsescu nu se dădea în lături să sară gardul ori de cate ori se ivea " ispita " unei beri colegiale, la localurile numai de ei ştiute. Petrecere prezidenţială pană-n zori de zi Preşedintele Băsescu şi colegii săi de facultate au sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la absolvirea cursurilor pană în zorii zilei de duminică, la un restaurant din staţiunea Mamaia. Cuplul prezidenţial a ajuns la restaurant sambătă, în jurul orei 21.00, loc de unde a plecat dimineaţa, opt ore mai tarziu, în jurul orei 5.30. şeful statului a apreciat petrecerea ca fiind una foarte reuşită, în timpul căreia s-au depănat amintiri din timpul studenţiei. Pe parcursul zilei de sambătă, absolvenţii promoţiei 1976 s-au întalnit la Academia Navală "Mircea cel Bătran" din Constanţa şi, ulterior, au plecat într-o plimbare pe mare cu Bricul "Mircea".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea