Social

Spectacole de teatru pe care se bat romanii

Controversa, umorul necenzurat sau teatrul, pur şi simplu, au readus publicul în săli. Statul la coadă pentru cultură este o modă care revine, după ani în care arta spectacolului şi-a consumat propria tranziţie. Instituţiile de profil au tras cu ochiul în Occident, importand reţete şi atitudini, dar scena şi-a păstrat echilibrul şi prin texte romaneşti contemporane. Există un teatru care lasă urme adanci în interiorul spectatorului. Conştiincios, acesta îşi cumpără dreptul la o nouă experienţă cu mai multe zile înainte. Ştefan Iordache vinde bine La Teatrul Mic , cel mai bine vandut spectacol este "Alex şi Morris" (deja la a 65-a reprezentaţie), cu Mitică Popescu şi Ştefan Iordache în rolurile principale. Un spectacol emoţionant, puternic reper de valoare al ultimilor ani. La parodia regizată de Alexandru Tocilescu , "O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu", biletele se epuizează în cateva zile după ce au fost puse în vanzare, cu o săptămană înainte de spectacol. Majoritatea pieselor programate sambăta şi duminica se joacă cu casa închisă, în sala care are o capacitate de 301 locuri. Teatrul Foarte Mic s-a consacrat ca spaţiu experimental, în care montează tinerii pentru tineri. Regizorii din noul val umplu instantaneu sala, cu piese contemporane, cambrate pe aşteptările publicului-ţintă - "Fluturii sunt liberi" şi "89.89... fierbinte după ‘89". Oltenii au teatru profitabil La Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, spectacolul pentru cei mici, "Amintiri din copilărie", reprezentat de 68 de ori din 2001, se joacă cu casa închisă. A adus 36.500 lei, la o investiţie de 2.200 lei. "D-ale Carnavalului", regia Mircea Cornişteanu, a realizat încasări de 57.600 lei, la o investiţie de 33.400 lei. "Cum doriţi sau noaptea de la spartul targului", marca Silviu Purcărete, este o adevărată piesă de rezistenţă a repertoriului, acoperindu-şi cheltuielile de producţie (98.500 lei). Media de încasări la Sala "Amza Pellea" (600 de locuri) este de 1.500 lei de spectacol, iar la Sala Mică (112 locuri), de 400 lei/spectacol. Şi dansul este profitabil. "Un tango mas", cu Răzvan Mazilu, se vinde într-o oră, la Teatrul Odeon din Bucureşti, iar "Portretul lui Dorian Gray", "joi.megaJoy", "Gaiţele" şi "Marchizul de Sade", în maximum trei zile. Biletele se pun în vanzare cu aproximativ o săptămană înainte (în fiecare joi). Cozi pentru Bănică jr şi Tudor Chirilă La Teatrul de Comedie din Bucureşti, cererea depăşeşte mereu oferta. Textul plus vedeta plus umorul vand bilete într-o veselie, cozile formandu-se imediat ce se "dă verde" la vanzare. Unii spectatori cumpără pentru ei înşişi, dar şi pentru rude şi prieteni, epuizand stocul în două-trei ore. Este aproape imposibil să mai găseşti un loc chiar şi cu cinci zile înainte la "Revizorul", " Biloxi Blues ", "Poker" sau "Poiana boilor". Explicaţia succesului? O combinaţie-şoc, regie-actor, adică Horaţiu Mălăele, Iarina Demian, Alexandru Tocilescu, pe de o parte, şi Ştefan Bănică jr, Tudor Chirilă, George Mihăiţă, pe de altă parte. Dacă nu vă cumpăraţi bilete din timp, nici nu vă gandiţi să mergeţi sambătă sau duminică la casă pentru un loc în ziua respectivă. La Teatrul Naţional din Iaşi, cei mai mulţi bani din bilete îi încasează "Peţitoarele", de Tzagareli (2.276 lei pe spectacol, 13.197 lei pe tot anul 2006), "Zbor deasupra unui cuib de cuci", de Dale Wasserman (2.160 lei pe spectacol, 9.132 lei în 2006), şi "Slugă la doi stăpani", de Carlo Goldoni (1.380 lei pe spectacol şi 6.099 lei în 2006). Public fidel şi feminizat Sociologul Liviu Chelcea, directorul Centrului de Cercetări şI Studii în Domeniul Culturii consideră că numărul celor care merg la teatru este relativ constant. "Statisticile noastre nu arată neapărat o creştere a volumului consumatorilor de teatru, însă publicul este mobil, acoperind toată zona de ofertă teatrală. Cred că sunt acei spectatori fideli, care circulă de la un teatru la altul şi văd piesele noi. Conform celui mai recent Barometru de Consum Cultural, realizat în 2005, este vorba de un public tanăr, cu studii superioare, uşor feminizat. Comportamentul lui poate fi corelat cu următoarele caracteristici: este din oraşe mijlocii sau din Bucureşti, vizitează şi muzee şi expoziţii, are enciclopedii în casă, ştie limbi străine, se uită mai puţin la ştiri la televizor, preferă literatura, documentarele şi filmele clasice, europene, urmăreşte dezbaterile politice". Alte spectacole care umplu sala: Teatrul Naţional din Bucureşti: "Take, Ianke şi Cadîr", "Inimă de caine", "Egoistul"; Teatrul "Radu Stanca" Sibiu: "Pescăruşul", regia Andrei Şerban; Teatrul "Bulandra": "Mamouret", regia Dinu Cernescu, cu Tamara Buciuceanu-Botez , "Şase personaje în căutarea unui autor", cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern; Teatrul Naţional din Cluj: "Purificare", regia Andrei Şerban.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea