Social

Sindicalistii protesteaza azi in fata Prefecturii Bucuresti

Sindicalistii picheteaza astazi Prefectura Bucuresti si prefecturile din tara cerand modificarea proiectului de buget pentru anul viitor. Nemultumirea lor vizeaza reducerea contibutiilor sociale cu sase procente, dar si problema relatiei dintre guvern si sindicate. Reprezentantii CNS Cartel Alfa , Blocului National Sindical, CNSLR Fratia, ai Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania si ai Confederatiei Meridian vor protesta astazi desi in urma cu doua zile au stabilit impreuna cu Guvernul si patronatele, valoarea salariului minim pe economie pentru anul 2008. Sindicalistii au afirmat inca de la initierea proiectului de buget pentru 2008 ca guvernul duce "o politica antisociala", din cauza intentiei de a reduce contributiile sociale cu sase procente. In acest fel proiectul de buget pentru anul viitor ii va obliga pe salariati sa suporte o crestere a cheltuielilor individuale combinata cu pierderea unor drepturi pentru care au cotizat ani de zile, in timp ce nivelul scazut de salarizare va determina in continuare accentuarea migratiei fortei de munca. De asemenea, sindicalistii sustin ca, desi prin reformarea sistemului de pensii se doreste majorarea pensiilor contribuabililor, insa transferul procentelor de la pensia de stat catre pilonul II si reducerea contributiilor vor duce de fapt la o micsorare a veniturilor pensionarilor. Reprezentantii salariatilor sunt nemultumiti si de politica guvernului in relatia cu sindicatele si reclama lipsa dialogului social, mai ales in legatura cu modificarea unor acte normative din domeniul muncii si protectiei sociale. Sindicalistii solicita discutarea si modificarea unor acte normative, precum legea contractului colectiv de munca si a conflictului colectiv de munca, tinandu-se cont si de propunerile lor. Cele cinci centrale sindicale au anuntat inca de saptamana trecuta inceperea actiunilor de protest, principalele nemultumiri fiind valoarea salariului minim pentru anul viitor si proiectul de buget pentru 2008. Reprezentantii sindicatelor, patronatelor si ai guvernului au stabilit insa luni seara, ca salariul minim in 2008 sa fie unul singur, iar valoarea acestuia sa fie de 500 de lei, din ianuarie si de 540 de lei, din a doua jumatate a anului. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.