Social

Serbia, inca sfisiata intre UE si Rusia

Proeuropeanul Boris Tadici l-a invins in alegerile prezidentiale pe ultranationalistul Tomislav Nikolici. Guvernul ar putea fi insa tot radical. Actualul presedinte sarb a fost reales cu 52,4% din voturi, fata de cele 45,6% obtinute de contracandidatul sau radical Tomislav Nikolici, potrivit datelor preliminare. La vot s-au prezentat peste 66% dintre sarbii inscrisi pe liste, cea mai masiva prezenta la vot de la caderea regimului Milosevici. Datele oficiale vor fi facute publice cel tarziu pana pe 7 februarie, urmand sa fie validate si de Curtea Constitutionala. Mandatul noului presedinte ales este de cinci ani, iar dupa expirarea acestuia, el mai poate candida o data. Alegerea lui Tadici linisteste doar in aparenta Europa. El singur nu poate aduce Serbia in UE. E nevoie si de victorii ale partidelor prooccidentale in alegerile locale si parlamentare. Dusan Janjici, presedintele Forumului pentru Relatii Etnice de la Belgrad, a declarat pentru Cotidianul ca dupa parerea sa abia acum incepe cu adevarat lupta pentru salvarea influentei partidelor democratice in Serbia. „Ce-i drept, e o problema mai putin, acum ca presedintele este un democrat pro-integrare, dar lupta va fi grea, pentru ca aproape jumatate din voturi s-au dus la Nikolici, iar Tadici si partidul sau trebuie sa se reformeze, pentru ca imaginea ministrilor sai nu este prea grozava. La alegerile locale, oamenii se vor uita la ce au facut concret democratii“, considera Janjici. Europa tinde sa vada in victoria lui Tadici semnul ca nationalismul care a alimentat razboiul din ‘90 s-a diminuat in Serbia. Dusan Janjici nu e de acord: „Nikolici a promis ca si el ar duce Serbia spre UE, dar cu conditia ca UE sa fie mai corecta cu Belgradul. E un mesaj care a prins. Asta inseamna ca pe viitor Tadici si Bruxelles-ul vor fi nevoiti sa gaseasca o abordare mai favorabila Serbiei inclusiv in ce priveste Acordul de Asociere si Stabilizare“. De altfel , presa sarba este foarte lucida. „Nu exista castigator“, titreaza, mai mult sau mai putin la fel, ziarele sarbesti. Potrivit analistilor sarbi, procentele de la alegeri scot la iveala o divizare in societatea sarba intre nationalism si orientarea spre UE. Uniunea Europeana a vazut alegerile ca pe un referendum privind reactia Serbiei la posibila independenta a Kosovo. „Gresit!“ crede Dusan Janjici. „Tadici si Kostunita au adoptat deja Planul pentru Kosovo, care prevede blocarea provinciei in caz de independenta. Asta inseamna ca cei doi trebuie sa aplice planul. Tadici, si daca ar vrea, nu poate da inapoi“, spune Janjici. In plus, se prefigureaza un colaps al coalitiei la putere, pentru ca premierul refuza sa accepte acordul politic cu UE si se opune unei misiuni UE in Kosovo. E de asteptat ca Partidul Democrat, al lui Tadici, sa vrea alegeri legislative anticipate, iar Kostunita sa incerce formarea unui guvern impreuna cu radicalii lui Nikolici. Totul paralel cu mersul pe sarma al Serbiei intre UE si Rusia. „Daca in domeniul energiei Serbia trebuie sa coopereze cu Rusia, in planul securitatii nu poate face nimic fara UE, NATO si Washington. Nu cred ca Tadici are suficient sprijin intern ca sa faca schimbari serioase, consistente in aceasta ultima privinta“, considera analistul Dusan Jinjici.

Oferta de la Bruxelles

UE urma sa transmita ieri la Belgrad pre-acordul politic ce ar putea fi semnat saptamana aceasta, joi. ministrii ue au decis sa ofere Serbiei in loc de Acordul de stabilizare si asociere, un asa-numit pre-acord politic. Dupa semnare, documentul urmeaza sa fie pus in aplicare de un grup de lucru special. Ministrii UE nu au ajuns la un consens in ceea ce priveste semnarea imediata a Acordului de stabilizare si asociere si ofera in schimb pre-acordul, din cauza opozitiei Olandei, care a motivat ca Belgradul nu i-a predat pe toti acuzatii de crime de razboi Tribunalului Penal International.

Boris Tadici – un proeuropean conciliant

Profesor de psihologie, cu bunici ucisi de nationalistii croati, Tadici a participat la rasturnarea regimului Milosevici si apoi a fost ministru al Telecomunicatiilor si al Apararii. Presedintele reales al sarbilor a fugit de acasa cand era copil, pentru ca voia sa traiasca la circ. Tadici s-a nascut pe 15 ianuarie 1958 la Sarajevo, in Bosnia-Hertegovina, apoi parintii sai s-au stabilit la Belgrad. Familia lui a trait tragedii specifice Balcanilor - bunicii au fost ucisi de ustasi, membri ai miscarii nationaliste croate de extrema dreapta. Fost jucator de polo, Tadici a renuntat la sport si a urmat-o in cariera pe mama sa, devenind profesor de psihologie. Din 2004 conduce Partidul Democrat (DS), fondat de Zoran Djindjici la inceputul anilor ‘90. Dupa ce a participat la rasturnarea regimului lui Slobodan Milosevici in octombrie 2000, Partidul Democrat a controlat guvernul inainte de a trece in opozitie in 2004. Dupa alegerile legislative din 2007, DS a format un guvern de coalitie cu Partidul Democratic din Serbia (DSS) al lui Kostunita si cu G17-plus, formatiunea proeuropeanului Mladjan Dinkici. Tata a doi copii, Tadici a fost ministru al Telecomunicatiilor, in timpul mandatului lui Djindjici, si al Apararii, dupa asasinarea acestuia. Este partizan al unei cooperari depline a Serbiei cu Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie (TPI). Tadici a fost primul presedinte al Serbiei care a mers la Srebrenita, la 11 iulie 2005, la a zecea comemorare a masacrului, pentru a aduce un omagiu celor aproape 8.000 de victime musulmane. In general, el este vazut ca un politician cu adevarat european. Ba chiar este des criticat, chiar in interiorul partidului sau, ca ar fi prea permisiv cu adversarii sai politici - ceva neobisnuit pentru un politician sarb - si in special fata de Vojislav Kostunita, caruia i-a cedat functia de premier, desi partidul acestuia nu s-a clasat decit pe locul al treilea la alegerile din 2007. „Alegem intre dezvoltare, stabilitate si calea europeana sau revenirea la izolare“, a insistat Tadici pe tot parcursul campaniei. Totusi, ca majoritatea politicienilor sarbi, el apreciaza drept inacceptabila independenta Kosovo. Belgradul nu va accepta niciodata independenta provinciei, a tot repetat Tadici. Dar daca premierul nationalist Vojislav Kostunita apreciaza ca sprijinul acordat de majoritatea tarilor UE pentru independenta Kosovo ar justifica o renuntare a Serbiei la Europa, Tadici este de alta parere. Aderarea la UE este „singurul mijloc de aparare a intereselor sarbe“, considera el. Tadici nu este insa mai putin grijuliu sa aiba relatii bune cu Rusia. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea