Social

Seful statului il lasa corigent la constructii pe ministrul educatiei

Presedintele Traian Basescu spune despre ministrul educatiei si cercetarii ca a ramas corigent la specialiatea lui, constructiile. Seful statului l-a criticat ieri, dupa sedinta Comisiei prezidentiale pentru educatie, pe ministrul Cristian Adomnitei pentru ca, in 2007 s-au cheltuit doar 20 % din banii alocati prin buget pentru repararea unitatilor de invatamint. Lui Adomintei i-a transmis ca, in urma cu un an, cind ministerul era condus de un reprezentant al PD, desi banii au fost alocati foarte tirziu, s-a reusit o cheltuire a fondurilor de 98%. In opinia sa, se incearca in mod eronat aruncarea vinei pentru necheltuirea corespunzatoare a banilor destinati reparatiei scolilor pe seama primarilor. Parerea sa este ca, de fapt, deficienta este legata de modul de alocare a banilor si de traseul greoi pe care acestia trebuie sa il urmeze pentru a ajunge la beneficiari. Basescu a insistat asupra faptului ca nu sustine inexistenta unor primari care au cheltuit prost banii sau ca nu ar exista fraude in gestionarea acestor bani. Numai ca, parerea sa este ca responsabilitatea nu le apartine primarilor, ci este cauzata de sistemul de repartizare a fondurilor. Acest sistem, explica el, e mult mai greoi decit cel folosit in 2006, cind banii au fost alocati direct primariilor care i-au distribuit la scoli. Traian Basescu a criticat faptul ca de la lucrarile comisiei de la Cotroceni, au lipsit reprezentantii Ministerului Educatiei, in frunte cu ministrul liberal acestui domeniu. In urma cu doua luni, la prima intrunire a Comisiei Prezidentiale, unde erau invitati inspectorii scolari generali si rectorii, ministrul a fost acuzat de boicot . Atunci, ministerul convocase o sedinta cu inspectorii scolari generali exact in ziua consfatuirii de la Cotroceni a carei data fusese anuntata cu mult timp inainte. Dupa sedinta Comisiei prezidentiale pentru educatie, Traian Basescu a declarat ca ca membrii comisiei isi propun ca pactul privind educatia sa fie semnat cu partidele politice pina la sfirsitul acestui an. Presedintele a propus ca implementarea sistemului reformat de invatamint sa se incheie pina in 2013, o data cu finalul exercitiului bugetar al UE. Seful statului s-a declarat increzator ca partidele vor aborda cu responsabilitate problema necesitatii reformarii sistemului de educatie. Traian Basescu estimeaza ca acest proces va implica un numar foarte mare de persoane si institutii ceea ce va ajuta la definitivarea pactului national pentru educatie. Intrebat ce sanse acorda realizarii acestui pact, Basescu a spus ca se bazeaza deja pe sprijinul a doua partide „destul de mari”, PD si PSD. El a aratat ca inainte de incheierea sesiunii parlamentare trecute i-au trimis cite o scrisoare in care il asigurau de tot sprijinul in realizarea pactului. Basescu a mai spus ca, in cadrul sedintei, in lipsa reprezentantilor MEC s-a discutat si despre necesitatea gasirii unor solutii pentru ca invatarea limbii romane de catre copiii apartinind minoritatilor sa fie eficienta. Presedintele a punctat problema violentei in scoli, aratind ca in anul scolar precedent s-au inregistrat peste 2900 de acte de violenta in care au fost implicati peste 3100 de elevi, iar 75% dintre victime au fost tot elevi. Basescu a ridicat chestiunea abandonului scolar, venind cu cifre care releva un procent de 20,8% la tinerii cu virste intre 18-24 de ani, care se lasa de scoala, fata de media tarilor din UE, de 14%. Echidistantul Basescu primeste consilierea politica a PD Seful statului a precizat, ieri, ca PD “e singurul partid de a carui expertiza beneficiez din cind in cind, legat de modul cum se vad realitatile politice”. Traian Basescu a dat aceasta explicatie atunci cind a fost intrebat ce a discutat marti la Neptun cu reprezentantii PD. El a aratat ca alaturi de consilierea pe care o primeste de la consilieri de la Cotroceni, are nevoie de expertiza si de abordarile politice ale partidelor. Seful statului a spus ca se sfatuieste cu lideri ai partidului pe care l-a condus pina la venirea in Palatul Cotroceni, fie ca sint vicepresedinti fie membri ai BPN. Pentru Traian Basescu, multi dintre liderii “au experienta si o perceptie exacta a abordarilor politice din punct de vedere al partidului”. Dupa cum a relatat Cotidianul, seful statului i-a convocat, marti, la Neptun, pe liderii PD Adriean Videanu si Vasile Blaga. Surse din PD au relatat ca la intrevedere s-a abordat subiectul motiunii de cenzura a PSD si implicatiile acesteia. S-ar fi convenit ca PD sa nu poarte negocieri cu PSD, atita vreme cit in conducerea acestuia sint Iliescu si Hrebenciuc. Basescu le-a promis interlocutorilor sai ca va desemna in viitor doar un premier al PD. S-a mai convenit ca relatia cu PLD sa fie, deocamdata, una de colaborare strinsa dara fara parafarea a vreunei aliante.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea