Social

Scotia, afara din UE?

UE nu garanteaza Scotiei ca va pastra statutul de membru, daca s-ar separa de Regatul Unit al Marii Britanii. Partidul National Scotian vrea Scotia afara din Regatul Unit, dar fara sa paraseasca si UE. Cum nu exista precedent, raspunsul anticipativ al Comisiei Europene a fost ca separarea de Regatul Unit ar aduce Scotia la negocieri de aderare. Nici o surpriza, in conditiile in care politica UE nu agreeaza schimbarile de granita. Mostenire Nu la fel vede lucrurile Partidul National Scotian, al doilea ca pondere in guvern, si care a declansat in ultima vreme o noua campanie proseparare de Regatul Unit. PNS sustine ca, de vreme ce Scotia este deja in UE, va mosteni statutul de membru, iar situatia nu are cum sa se schimbe in cazul independentei. Inapoi la negocieri Chestiunea a dat nastere la o adevarata dezbatere in mediul academic, o dezbatere care scoate la iveala lacunele din legislatia europeana. Unii specialisti sustin ca o Scotie independenta ar putea trece numai prin jumatate sau chiar mai putin din focul negocierilor de aderare, pentru ca in fapt ar trebui stabilite doar detalii tehnice precum drepturile de vot etc., restul chestiunilor majore fiind deja parcurse de Scotia o data cu Regatul Unit al Marii Britanii. In plus, ei spun ca nimeni in Europa nu ar obiecta ca Scotia sa fie membra UE. Nu separatism in UE O opinie prea optimista, chiar nerealista, spun alti specialisti, in conditiile in care nu putine sint tarile membre UE care au probleme cu diverse regiuni unde cuvintele autonomie ori independenta incing spiritele nationaliste, precum Catalunia, in Spania, sau Flandra, in Belgia. Evident, Comisia Europeana a transmis, cu Scotia ca model, un mesaj clar tuturor separatistilor din Europa - independenta inseamna a lua de la capat negocierile sau, in cel mai bun caz, negocieri partiale. Intr-un cuvint, bataie de cap nu doar la Bruxelles.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea