Social

#ninsori #cod rosu #vremea bucuresti #scoli inchise #drumuri inchise

Scoli inchise luni si marti din cauza viscolului

Şcolile şi grădiniţele din Capitală vor fi închise luni şi marţi, a decis Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în urma discuţiilor cu primarul Sorin Oprescu şi cu prefectul Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general Constantin Trăistaru.

Potrivit lui Trăistaru, decizia a fost luată de ISMB, după ce primarul general Sorin Oprescu a solicitat mai mult timp pentru asigurarea degajării arterelor. Astfel, vor fi închise 425 de unităţi de învăţământ, între care 296 de şcoli şi 129 de grădiniţe, în care sunt încadraţi aproximativ 242.000 de preşcolari şi elevi.

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Brăila, cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor din municipiul reşedinţă de judeţ, vor rămâne închise luni şi marţi, din cauza viscolului şi a zăpezii. Potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Iulian Danielescu, toate şcolile şi grădiniţele, cu excepţia celor din municipiul Brăila, vor fi închise în primele două zile ale săptămânii, din cauza drumurilor blocate de nămeţi şi a viscolului extrem de puternic.

CITESTE SI: COD ROSU in trei judete. Jumatate de tara sub cod galben si portocaliu 

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi vor rămâne închise luni, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în judeţul Ialomiţa urmând a fi deschise, luni, doar grădiniţele cu program prelungit, pentru a nu-i pune în dificultate pe părinţii care au serviciu şi nu au cu cine-şi lăsa copiii.

În Călăraşi, funcţionează 316 unităţi de învăţământ preuniversitar, la care sunt înscrişi 45.325 de elevi şi copii de grădiniţă. Şi autorităţile din judeţul Ialomiţa au decis ca luni unităţile de învăţământ din judeţ să fie închise, excepţie urmând a face grădiniţele cu program prelungit din oraşe.

”Am decis ca luni să fie suspendate cursurile în toate unităţile şcolare de pe raza judeţului Buzău, urmând ca în funcţie de evoluţia vremii şi a modului in care se va reuşi fluidizarea drumului de către autorităţi să vedem ce hotărâm pentru ziua de marţi. E foarte posibil să nu se înveţe nici marţi”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX inspectorul şcolar general adjunct, Geta Burducea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea