Social

Scandalul Siemens şifonează imaginea Germaniei

Nesfarşitul lanţ de acuzaţii de corupţie care înconjoară una dintre cele mai cunoscute şi respectate companii germane, Siemens , pune în pericol imaginea Germaniei, recunoscută prin mediul de afaceri extrem de „curat". În plus, carcotaşii se întreabă deja dacă atat de mediatizatul principiu german al codeterminării - prin care reprezentanţii muncitorilor totalizează jumătate din boardul de conducere - nu este mai degrabă „o licenţă pentru corupţie", scrie publicaţia „ Die Welt , citată de AFP. Îngrijorarea s-a accentuat după ce un membru al consiliului director al conglomeratului Siemens a fost arestat, la sfarşitul lunii martie, în cadrul anchetei deschise de autorităţile germane din cauza unor suspiciuni de dare de mită şi corupţie. Ministerul Justiţiei de la Nüremberg a anunţat, la acea dată, că Johannes Feldmayer a fost arestat şi că este acuzat de abuz de încredere. Reprezentanţii Siemens au declarat că birourile companiei din oraşele Nüremberg, München şi Erlangen au fost percheziţionate şi că grupul susţine în continuare ancheta. Această nouă lovitură vine după ce acum cateva luni era declanşată ancheta în privinţa companiei Siemens. Angajaţi ai gigantului producător de electronice erau suspectaţi că şi-ar fi însuşit bani din conturile companiei, sumă ce se ridică la aproximativ 200 milioane de euro şi care ar fi fost folosită, pe o perioadă de şapte ani, pentru mituirea unor oficiali, pentru caştigarea unor contracte de telefonie. În plus, compania Siemens a pornit o anchetă internă legată de plăţi suspecte, în valoare de aproximativ 420 milioane de euro, care au fost contabilizate drept plăţi pentru servicii de consultanţă. Toate aceste acuzaţii de corupţie au afectat grav grupul german, considerat candva un exemplu pentru sectorul de afaceri al Germaniei. Siemens a mituit reprezentanţii angajaţilor Legăturile "confortabile" dintre sindicatele muncitoreşti şi conducerea companiilor au ajuns deja în stadiul de reevaluare, mai ales după ce şi grupul Volkswagen a intrat în vizorul presei în urma acuzaţiilor de corupţie. Membrii în consiliul de conducere al producătorului german de maşini s-au folosit de fondurile companiei în a finanţa călătorii în străinătate în compania unor prostituate pentru unii reprezentanţi ai muncitorilor în schimbul susţinerii necondiţionate a acestora. Dar cea mai mare uniune muncitorească din Germania, IG Metall, a declarat că scandalul Siemens este mult mai grav decat cel în care este implicată Volkswagen, transmite AFP. "În opinia noastră, se pare că Siemens a încercat permanent să mituiască reprezentanţii angajaţilor pentru a influenţa deciziile importante", a afirmat oficialul IG Metall, Michael Leppek, citat de AFP. Reprezentanţii IG Metall aduc noi acuzaţii conglomeratului german, şi anume că ar fi dorit crearea unei mici uniuni sindicale care să concureze cu IG Metall. Atat Fledmayer, cat şi directorul de finanţe al Siemens, Karl-Hermann Baumann, au fost suspecţi de dare de mită şefului micii organizaţii muncitoreşti AUB, Wilhelm Schelsky, care de altfel a fost arestat luna trecută. Scandalul de corupţie care a zdruncinat compania Siemens înaintează cu paşi repezi spre un final care ar putea prinde în capcană, pentru prima dată, conducerea companiei. IG Metall plănuieşte să deschidă un proces împotriva producătorului german de electronice pentru încălcarea legii şi încercarea de a influenţa forţa de muncă prin mituire. Măsura luată de cea mai mare organizaţie muncitorească din Germania vine ca un răspuns la acuzaţiile conform cărora Siemens ar fi transferat milioane de euro pentru a finanţa aşa-zisa asociaţie sindicală independentă pentru a concura cu IG Metall. Acţiunea în instanţă ar fi o nouă lovitură pentru liderii Siemens, Klaus Kleinfeld şi Heinrich von Pierer. Von Pierer este unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Germania şi face parte din consiliul director al mai multor companii, printre care Volkswagen şi Deutsche Bank. Acţiunile producătorului de electronice sunt în scădere După alegerile din 2005, cancelarul german Angela Merkel l-a numit pe von Pierer şeful comitetului de consilieri care aveau sarcina de a o sfătui în problemele de inovaţie şi dezvoltare economică. Heinrich von Pierer a refuzat să comenteze decizia IG Metall şi nici oficialii asociaţiei AUB nu au fost de găsit, scrie "International Herald Tribune". Într-un efort de a face companiile germane să fie mult mai deschise la investitorii străini şi să întărească încrederea în managementul acestora, a fost stabilit, în 2002, un cod german pentru guvernarea corporatistă. Acest cod al codeterminării a fost pus la punct de preşedintele comisiei prezidate de liderul boardului de supraveghere al companiei ThyssenKrupp, Gerhard Cromme, care de altfel este prezent şi în boardul de supraveghere al Siemens. Acest cod încearcă să stabilească independenţa comisiei de supraveghere din cadrul corporaţiilor, însă este extrem de criticat pentru că nu a luat în vedere corupţia. Nici preţul acţiunilor Siemens nu a scăpat de stigmatul corupţiei. Ieri, acţiunile conglomeratului german scăzuseră cu 1,2% sau 96 de eurocenţi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea