Social

#amenda #taxe #executare silita

Salariul va fi blocat pentru o amenda neplatita

Primariile vor sa-si rotunjeasca bugetul incasand toate restantele romanilor. Pentru a recupera contravaloarea taxelor restante sau a amenzilor neplatite, functionarii publici pot bloca salariul romanilor.

Dupa ce trimit o somatie, autoritatile au dreptul sa blocheze veniturile si bunurile romanilor care depasesc termenul limita. Te poti trezi ca nu-ti poti lua salariul sau, si mai rau, cu sechestru pe casa sau masina.

Amenzile rutiere neplatite sunt cea mai mare sursa de venit pentru primarii. In 2009, din 4,7 milioane de amenzi de circulatie , in valoare de peste 200 de milioane de euro, s-au platit mai putin de jumatate. Gradul de conformare la amenzile de circulatie nu a depasit vreodata 40%, potrivit Politiei Romane.

In viziunea functionarilor, odata ce somatia a fost trimisa nu conteaza daca ea ajunge la destinatie. La depasirea termenului limita, ei pot bloca conturile in care cel amendat primeste salariul.

"La inceputul fiecarui an trimitem instiintari in care sunt trecute sumele datorate pentru anul fiscal in curs, eventualele amenzi, restante si penalitati . Dupa instiintare, oricand se poate trimite somatia de plata. In termen de 15 zile de la primirea ei, ori se achita debitul, ori se face dovada ca este o greseala. Daca nici nu s-a achitat nici nu s-a facut dovada atunci se trece la executarea silita. In functie de informatiile pe care le avem se pune poprire pe venituri sau sechestru asigurator pe casa sau masina. Dupa sechestrul asigurator se scot la licitatie bunurile imobile sau mobile. Daca avem de ales intre o masina care nu a mai fost miscata de ani buni sau casa, alegem casa ca sa ne putem acoperi creanta ", a explicat pentru Gandul directorul Directiei Impozite si Taxe sector 2, Cristian Duta.

Poprirea pe salariu nu poate fi mai mare de 30 la suta din veniturile inregistrate. Sechestul nu se poate pune pe bunurile necesare vietii si muncii debitorului. In cazul executarii silite, aceasta se poate efecta  in limita a 150 la suta din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

Dupa ce conturile au fost blocate, ele mai pot fi folosite doar dupa plata integrala a datoriilor.

 

Tu ai amenzi neplatite pentru care ai putea fi executat silit?

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea