Social

Ruxandra Donose revine la Opera din Bucuresti

Mezzosoprana Ruxandra Donose revine la Opera din Bucuresti, unde va interpreta , la 12 aprilie, rolul Angelina din opera ‘La Cenerentola’ de Rossini, prezentata in concert. Renumita interpreta lirica a cantat pentru prima oara pe scena Operei Nationale din Bucuresti la inceputul stagiunii curente, intruchipand, in doua reprezentatii, personajul Carmen din opera cu acelasi nume de Bizet. Rolul din ‘La Cenerentola’ i-a adus mezzosopranei romance , in urma cu cativa ani, satisfactii artistice deosebite in productia de la Liege, preluata in repetate randuri la televiziunile Arte si Mezzo . Aplaudata pe mari scene ale lumii, precum Staatsoper Viena, Covent Garden Londra, Opera din Paris, Metropolitan New York etc., Ruxandra Donose abordeaza un repertoriu foarte divers, din opere de Händel, Mozart , Rossini, Janacek, Offenbach, Humperdinck, dar si partituri vocal-simfonice si miniatura vocala, unele dintre acestea fiind inregistrate si pe discuri. In concertul cu opera rossiniana, prezentat in cadrul stagiunii Operei Nationale din Bucuresti, Ruxandra Donose va evolua sub bagheta dirijorului Adrian Morar, alaturi de Darius Coltan (Don Ramiro), Vicentiu Taranu (Dandini), Petre Burca (Don Magnifico), Anna Mirescu (Clorinda), Antonela Barnat (Tisbe), Mihnea Lamatic (Alidoro).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea