Social

Rusia si Belarus viseaza la uniune

Dmitri Medvedev si Alexandr Lukasenko concretizeaza planurile unei fuziuni intre cele doua foste tari sovietice. Cei doi presedinti au reluat in discutie proiectul crearii unui stat unit Rusia-Belarus care, potrivit comentatorilor, ar urma sa intensifice influenta Rusiei in zona.

Cooperarea energetica si uniunea Rusia-Belarus au fost principalele subiecte aflate pe agenda presedintelui rus, Dmitri Medvedev, cu ocazia intalnirii pe care acesta a avut-o, la sfarsitul saptamanii trecute, la Brest, cu omologul sau Alexandr Lukasenko.

In anii ’90, Lukasenko, supranumit de criticii occidentali „ultimul dictator al Europei", a apasat pedala de acceleratie in privinta uniunii dintre cele doua tari, cu speranta de a smulge fraiele Rusiei din mana presedintelui „slabit" din acea epoca, Boris Eltin.

In 1996, Rusia si Belarus au semnat un acord care prevedea intarirea legaturilor politice, economice si militare si, in final, o fuziune totala, dar de atunci negocierile au ramas intr-un punct mort . Alegerea lui Vladimir Putin in 2000 a ruinat definitiv sperantele lui Lukasenko de a conduce cele doua tari.

Doi ani mai tarziu, el a respins o propunere a Krem­linului vizand incorporarea tarii sale in federatia rusa , iar relatiile s-au degradat si mai mult din cauza controverselor referitoare la pretul gazelor naturale livrate de Moscova.

Ambitiile Moscovei provoaca neliniste


Unii observatori sunt de parere ca Putin ar fi putut deveni presedintele noului stat rezultat in urma fuziunii, dupa terminarea mandatului sau prezidential. Dar dorinta de a "servi" ca prim-ministru al protejatului sau, Dmitri Medvedev, a pus capat acestor speculatii.

O uniune intre Rusia si Belarus, doua tari slave si majoritar ortodoxe, ar fi un prim pas de acest tip intre doua foste republici sovietice, de la caderea URSS, in 1991.

Iar acest pas nu ar face decat sa accentueze nelinistile occidentale referitoare la veleitatile Rusiei de a-si redobandi influenta in zona.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea