Social

Rusia face presiuni pentru South Stream

O echipa de la Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta a incercat sa definitiveze acordul energetic dintre Belgrad si Moscova.

Dornic sa asigure revenirea in forta a Gazprom in Balcani inainte de a-si incheia mandatul la Kremlin, presedintele Vladimir Putin a trimis la Belgrad o „armata’’ de specialisti de la Ministerul pentru Situatii de Urgenta.

Delegatia rusa a primit ordinul de a convinge autoritatile sarbe sa grabeasca ratificarea acordului ce prevede construirea unei parti a gazoductului South Stream pe teritoriul Serbiei si vanzarea a 51% din compania nationala petroliera NIS catre Gazprom.

Generalul Serghei Soigu, ministrul pentru situatii de urgenta, a venit personal la Belgrad, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a discuta cu presedintele Boris Tadici si cu premierul demisionar Vojislav Kostunita. Mai mult, Soigu a semnat un protocol cu cei doi oficiali sarbi si i-a indemnat sa ratifice acordul energetic inaintea alegerilor parlamentare anticipate, programate pentru 11 mai.

Dupa plecarea emisarului presedintelui Putin, puterea sarba a dat inapoi. Presedintele Tadici a amintit ca guvernul este unul „tehnic", iar parlamentul - dizolvat, deci contractul nu va putea fi aprobat pana la 11 mai.

In schimb, premierul Kostunita sustine ca guvernul sau este in masura sa trimita spre ratificare documentul incheiat de Serbia cu Gazprom. Initiativa lui Kostunita are insa putine sanse de reusita, in conditiile in care adversarii sai constituie majoritatea in guvernul demisionar.

Un proiect controversat

Pe 25 ianuarie, Rusia si Serbia au semnat, la Moscova, un acord care prevede trecerea pachetului majoritar de actiuni al companiei nationale petroliere sarbe NIS in proprietatea gigantului Gazprom. Documentul continea si promisiuni referitoare la constructia unui tronson de 400 km pe teritoriul sarbesc al conductei de gaze South Stream, care ar urma sa transporte hidrocarburi siberiene prin Marea Neagra via Balcani in Europa Occidentala.

Intelegerea liderilor sarbi cu oficialii rusi a starnit controverse in Serbia. Mai multi politicieni au catalogat pactul drept un fel de „plata" pentru sustinerea acordata Serbiei de Rusia in dosarul Kosovo. In plus, numerosi oficiali au denuntat pretul de numai 500 milioane de euro oferit de Gazprom pentru NIS, de patru ori mai mic decat pretul de piata al companiei.

Mai nou, presa belgradeana a dezvaluit ca documentul bilateral este rezultatul unei intelegeri intre cei de la Gaz­prom si doi apropiati ai premierului Vojislav Kostunita - Dejan Mihajlov si Borislav Milosevici, fratele defunctului presedinte sarb.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea